Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa a continuat, săptămâna aceasta, activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în şcoli în cadrul Campaniei naţionale de informare, prevenire şi dialog social „Jandarmeria pe înţelesul tuturor“. Reprezentanţii Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale spun că s-au întâlnit cu elevii din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a din şcolile gimnaziale „Remus Opreanu”, „Mihai Vitezul” şi nr. 8, din Constanţa. Tinerilor le-au fost prezentate, pe scurt şi pe înţelesul lor, misiunile Jandarmeriei, importanţa şi locul acestei arme în cadrul forţelor de ordine publică. În partea a doua a întâlnirii, elevii au exemplificat formele de violenţă întâlnite în mediul familial, în cercurile de prieteni, pe drumul de/la şcoală, în incinta şcolii, pe net sau la televizor. Elevii au fost sfătuiţi de jandarmi ca, pentru descurajarea unui astfel de comportament, să alerteze în cel mai scurt timp posibil forţele de ordine prin apelul unic de urgenţă 112, explicând şi ce informaţii sunt cerute de la un apelant într-un astfel de caz. De la începutul acestui an, jandarmii au desfăşurat 64 de astfel de activităţi, independent, dar şi în cooperare cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, care au prezentat elevilor cum pot preveni şi combate consumul de substanţe halucinogene.