Turul doi al alegerilor prezidenţiale va mobiliza aproape 14.000 de jandarmi, care vor asigura paza şi ordiniea publică în preajma secţiilor de votare. Comandantul Jandarmeriei Române, gen. Olimpiodor Antonescu, a precizat că în campania electorală şi la primul tur de scrutin nu au existat incidente majore ...
Jandarmeria Română a anunţat lansarea unui proiect de E-learning pentru instruirea şi perfecţionarea angajaţilor săi din Bucureşti şi din cele 41 de judeţe, cu o durată de 23 de luni. Proiectul vizează 62 de unităţi ale Jandarmeriei, valoarea lui ajungând la peste 23 milioane de lei, dintre care aproape ...
Reprezentanţii Poliţiei Române redactează un proiect de lege pentru modificarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor prin care se doreşte armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniu. Totodată, Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) ...
Ministerul Apărării Naţionale a organizat pentru militarii care desfăşoară misiuni în teatrele de operaţii cinci secţii de votare pentru prezidenţiale şi referendumul naţional, din care trei în Afganistan, la Kabul, Kandahar şi Qalat, şi două în Kosovo, la Peci şi Priştina. Căpitanul Viorica Sabie ...
După 18 ani de activitate în cadrul Jandarmeriei Române, dintre care mai mult de opt ani au fost dăruiţi comunicării publice, lt.col. Sorin Mustăţea a trecut în rezervă. Cît timp a fost purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa, lt. col. Sorin Mustăţea a transmis ...
Cutremur la Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Constanţa, din cadrul Prefecturii Constanţa! Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanţa şi mascaţii au descins, ieri ...
Cinci luptători din Gruparea de Jandarmi Mobilă (GMJ) „TOMIS” au fost selecţionaţi pentru a participa la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo sub egida Uniunii Europene (EULEX). Detaşamentul de Jandarmi români, format din 115 luptători din toată ţara, destinat să ...
Jandarmii români participă, în perioada 26 octombrie-6 noiembrie, la un exerciţiu european care se desfăşoară în Italia, prim-adjunctul inspectorului şef din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, col. Robert Vîţă, fiind desemnat şeful misiunii. Acest exerciţiu denumit „Antrenament ...
Tema răpirii din Irak revine în actualitate, după ce în presă a apărut stenograma discuţiei ce a avut loc pe 9 septembrie 2005 între generalul Constantin Degeratu, la acea dată consilier pe probleme de siguranţă naţională al lui Traian Băsescu, şi Omar Hayssam, sirianul aflat de şase luni în stare de ...
Principalele dificultăţi întîmpinate de Jandarmeria Română sînt din cauza deficitului de personal de 5.600 de cadre la nivel naţional, în jur de 16%, dar şi a lipsei de mijloace auto, instituţia avînd la dispoziţie aprox. jumătate din maşinile necesare. De la începutul anului, jandarmii au participat ...
Cu ocazia campaniei electorale şi a alegerilor prezidenţiale, Jandarmeria Română va mobiliza, la nivel naţional, aproape 14.000 de jandarmi pentru menţinerea ordinii publice. Jandarmii vor fi mobilizaţi pentru asigurarea măsurilor de pază şi protecţie la birourile electorale (centrale, de circumscripţie ...
Jandarmii constănţeni au asigurat, între 1 septembrie şi 6 octombrie, aducerea în faţa judecătorilor a persoanelor implicate în procese penale, citate de instanţele din judeţul nostru. Angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa „General de Brigadă Teodor Meculescu” au ...
Uniforma personalului militar din cadrul Jandarmeriei Române va fi schimbată pentru îmbunătăţirea confortului termic în timpul desfăşurării misiunilor, potrivit unui proiect de hotărîre de Guvern. Modificările au ca ţintă eliminarea riscurilor care pot interveni în timpul desfăşurării de către ...
O comisie a Uniunii Europene, din care fac parte reprezentanţi ai Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene (UE), ai Comisiei Europene, Europol, precum şi doi experţi din Austria şi Italia, s-au aflat, joi, în vizită oficială, la Jandarmeria Română. În contextul organizării şi desfăşurării ...
Festivalul Internaţional al Sporturilor Tradiţionale Înrudite cu Oina debutează la Techirghiol Federaţia Română de Oină, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, la iniţiativa preşedintelului Nicuşor Constantinescu, şi Direcţia pentru Sport a Judeţului, organizează, în perioada 3-6 ...
Jandarmii constănţeni sărbătoresc, astăzi, 116 ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului de aplicare a Legii Jandarmeriei Rurale, care a dus la înfiinţarea acestei structuri militare menite să asigure ordinea şi liniştea publică. Prevederea cea mai importantă a acestui document era următoarea: ...