Ultimele evenimente înregistrate în judeţul Constanţa, în care mai mulţi poliţişti şi jandarmi au căzut victime unor infracţiuni de violenţă demonstrează o alarmantă lipsă de respect din partea civililor, faţă de autorităţile desemnate să asigure respectarea legii. De la începutul anului şi pînă în prezent, mai mult de zece agenţi şi ofiţeri din cadrul poliţiei şi jandarmeriei au fost atacaţi şi loviţi de diverşi indivizi. În ciuda gravităţii acestor ultraje, nici unul dintre agresori nu a fost arestat preventiv, toţi fiind cercetaţi sau judecaţi în stare de libertate. Ultimul caz de ultraj s-a înregistrat, marţi noaptea, în jurul orei 1.00, în staţiunea Neptun, cînd doi bucureşteni, tată şi fiu, au agresat doi militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului (IJJ) Constanţa. Jandarmii asigurau paza hotelului Dunărea, cînd au observat doi indivizi suspecţi, aflaţi în apropierea unui panou publicitar. Apropiindu-se, militarii au constatat că cei doi bărbaţi îşi satisfăceau nevoile fiziologice, încălcînd astfel în mod flagrant normele de conduită socială şi nu în ultimul rînd, regulile bunului simţ. Celor doi contravenienţi li s-a cerut să se legitimeze, solicitare la care bucureştenii au răspuns cu un potop de înjurături. Bărbaţii au refuzat să îşi decline identitatea şi i-au atacat pe jandarmi, lovindu-i cu pumnii şi picioarele. Militarii agresaţi au chemat în ajutor o altă patrulă, reuşind astfel să îi imobilizeze pe cei doi scandalagii identificaţi ca fiind Florea Culcică, de 46 de ani şi Marius Culcică, de 19 ani, ambii din Bucureşti. În urma altercaţiei, cei doi jandarmi au suferit numeroase echimoze pe faţă, coate şi genunchi. Militarii au mers deja la Institutul de Medicină Legală, pentru a obţine certificate care să demonstreze gravitatea agresiunilor suferite. Evident, cei doi turişti sînt cercetaţi în stare de libertate de către procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Mangalia, pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj.