Jandarmii au dat amenzi de peste 11.000 lei într-o săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmii au dat amenzi de peste 11.000 lei într-o săptămână

Justiție 09 Aprilie 2011 / 00:00 688 accesări

Militarii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” au participat, în perioada 1-8 aprilie, la misiuni destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice şi combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional. Timp de o săptămână, jandarmii au dat 61 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente scrise şi 45 amenzi, în valoare totală de 11.300 lei. Contravenţiile constatate au vizat combaterea unor activităţi comerciale ilicite, tulburarea liniştii publice şi consumul de băuturi alcoolice în locuri publice neamenajate. De asemenea, jandarmii au pus în executare şase mandate de aducere, au asigurat ordinea la un meci de fotbal, au desfăşurat acţiuni în colaborare cu lucrătorii RATC, cu poliţiştii şi procurorii de la Combaterea Crimei Organizate şi cu agenţii din cadrul Secţiilor de Poliţie din Constanţa. Unul dintre cei care au încălcat legea este Ecrem Osman, de 31 ani, din Constanţa, care a fost prins în zona „Obor”, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, în timp ce vindea mai multe articole vestimentare, ceasuri şi produse cosmetice, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a unor mărci înregistrate. Marfa a confiscată şi bărbatul este cercetat, în libertate, pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrat.



12