Jandarmii de la Gruparea Mobilă, donatori de sânge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmii de la Gruparea Mobilă, donatori de sânge

Justiție 17 Noiembrie 2011 / 00:00 449 accesări

Campania „Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge!”, iniţiată de Jandarmeria Română a adus, ieri, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa alţi 20 de de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă (GJM) „TOMIS” Constanţa, care au donat sânge. Ei s-au alăturat astfel colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, care au donat sânge sâmbăta trecută, împreună cu cinci membri ai Aikido Club Constanţa şi câţiva jandarmi de la Unitatea Specială de Pază Cernavodă care locuiesc în Constanţa. „Considerăm că donarea de sânge este un gest normal, care ar trebui să-i convingă pe cât mai mulţi constănţeni să îl facă. Dorim să repetăm această acţiune, iar dacă apar cazuri grave care necesită transfuzii de sânge, vrem să fim primii care se prezintă la donare”, a declarat purtătorul de cuvânt al GJM „Tomis” Constanţa, lt. Codrin Popoiu. În zilele următoare, alţi 15 militari din cadrul GJM „Tomis” şi-au anunţat intenţia de dona sânge, în funcţie de programul de lucru şi de misiunile în care sunt implicaţi.



12