Jandarmii, evaluaţi de Uniunea Europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmii, evaluaţi de Uniunea Europeană

Politică 19 Septembrie 2009 / 00:00 452 accesări

O comisie a Uniunii Europene, din care fac parte reprezentanţi ai Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene (UE), ai Comisiei Europene, Europol, precum şi doi experţi din Austria şi Italia, s-au aflat, joi, în vizită oficială, la Jandarmeria Română. În contextul organizării şi desfăşurării unui program de evaluare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului din România, comisiei Uniunii Europene i s-au prezentat rolul şi atribuţiile Jandarmeriei în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului pe teritoriul naţional. Programul comisiei de Evaluare UE la Jandarmeria Română a cuprins şi prezentarea de către luptătorii din cadrul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, precum şi din cadrul Unităţilor Speciale de Jandarmerie din Capitală, a unei aplicaţii practice intitulate „Gestionarea unei situaţii de siguranţă publică, evoluînd în incident terorist, la un obiectiv din responsabilitatea Jandarmeriei Române.”

În aceeaşi zi, membrii Comisiilor de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională ale Parlamentului României, au efectuat o vizită oficială de lucru la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR). În baza dreptului constituţional de control, documentare şi informare, membrii Comisiilor de Apărare din cele două Camere ale Parlamentului au verificat modul de pregătire, capacitatea operaţională şi de luptă a efectivelor de jandarmerie. De asemenea, Comisiile au verificat dotarea cu echipament a jandarmilor, asigurarea financiară, precum şi problemele de natură să afecteze buna desfăşurare a misiunilor ce revin Jandarmeriei în domeniul asigurării ordinii şi siguranţei publice. La finalul vizitei, Teodor Meleşcanu, preşedintele Comisiei de Apărare , Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Senatului, a declarat: „Rezultatele Jandarmeriei Române se situează mult peste posibilităţi, aici referindu-mă la mijloacele materiale... Din punctul meu de vedere putem vorbi de adevărate miracole care se fac cu bani foarte puţini şi mijloace destul de reduse. Consider că Jandarmeria Română este pilonul principal al sistemului de ordine publică internă, fiind singura structură organizată militar, fără probleme deosebite, care poate să acţioneze într-adevăr în situaţii extreme. Jandarmeria se implică şi în acţiunile de garantare a siguranţei cetăţenilor şi se bucură de o mare credibilitate. Ambiţiile pot fi mai mari, în sensul creşterii acţiunilor desfăşurate la nivel european. Prin pregătire, tradiţie şi capacitatea pe care o are, Jandarmeria poate cu siguranţă să facă acest lucru”.



12