Nu mai puţin de 2300 de militari angajaţi pe bază de contract vor fi concediaţi pe 30 decembrie 2006, ca urmare a reorganizării prin care trece Jandarmeria Română. Dintre aceştia, aprox. 250 de persoane sînt în prezent încadrate la cele trei unităţi de jandarmi care funcţionează pe raza judeţului Constanţa şi anume Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului (IJJ) - 130 militari, Gruparea Mobilă Tomis -75 şi Unitatea Specială Cernavodă - aprox.50. O parte dintre aceşti jandarmi constănţeni au reclamat că decizia de disponibilizare ar fi una abuzivă şi au ameninţat chiar că vor acţiona în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Protestatarii afirmă că au fost anunţaţi că vor primi preavize de concediere, deşi mulţi dintre ei au respectat ordinele primite şi au reluat studiile liceale aflîndu-se în prezent la un pas de absolvire. Acest detaliu nu contează însă pentru MAI care nu pare dispus să mai aştepte ca aceşti jandarmi angajaţi pe bază de contract să îşi mai termine şcoala.
Ordinul MAI va fi pus în aplicare
La un moment dat s-a spus chiar că, în urma presiunilor exercitate, MAI ar fi revocat ordinul de disponibilizare a militarilor fără liceu. Din nefericire pentru aceştia, nu a fost decît un zvon fără nici o bază reală. " Nu se pune problema unei revocări a ordinului de disponibilizare pentru că această reorganizare a fost concepută pentru ca structurile noastre să se ralieze standardelor din Uniune. Nu avem ce face, trebuie să ne conformăm deşi ştim că unii dintre militari au experienţă de 10, 12 sau chiar 14 ani şi sînt foarte bine pregătiţi. Legea 80 privind statutul militarilor din Jandarmerie şi normele europene din domeniu prevăd clar că ultima categorie de jandarmi este cea a subofiţerilor" a declarat lt. Marius Teodorescu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului General de Jandarmi. Aşadar, "clasa" JAC (jandarm angajat pe bază de contract) este practic desfiinţată, întrucît de la 1 ianuarie ei nu mai ar avea voie să aplice vreo amendă sau să încheie un proces-verbal de contravenţie sau de constatare. Cei care au liceul rămîn însă în cadrul structurii, dar au obligaţia ca în termen de un an să susţină examenele de ridicare în gradul de subofiţer, promovînd astfel de la sergent la sergent major.
Veterani în Kosovo, şomeri acasă!
Teodorescu a mai precizat că o parte din cei care vor fi concediaţi la sfîrşitul anului au chiar experienţa Kosovo, participînd la misiuni de menţinere a păcii şi înregistrînd rezultate excelente. Este vorba despre cîţiva zeci de militari, care au participat la astfel de misiuni în anii trecuţi, cînd cerinţa unui minim de studii nu era obligatorie. De vreo doi ani, nici un contingent plecat în zonele de conflict nu a mai avut în componenţă decît militari cu BAC-ul luat. Reprezentanţii IJJ Constanţa şi ai Grupării Mobile Tomis au declarat că în judeţul nostru nu există nici un militar fără liceu care să fi participat la vreo misiune în străinătate.
O singură şansă
Potrivit Inspectoratului General al Jandarmeriei, cei care vor fi disponibilizaţi au mari şanse să redevină jandarmi, imediat după absolvirea liceului, dacă se reînscriu la concursurile organizate de Jandarmerie. " Teoretic, nu există nici un avantaj, ei pornind cu aceleaşi şanse la examen ca şi cei proveniţi din surse externe. Trebuie însă să ţinem cont că aceşti militari, fie ei şi fără liceul terminat, au o experienţă bogată, au absolvit cursuri de calificare şi stagii de pregătire, cunosc foarte bine legislaţia şi stăpînesc noţiunile practice, ceea ce reprezintă totuşi un atu" a mai spus Teodorescu. Pînă în momentul în care unităţile din teritoriu vor începe distribuirea preavizelor de concediere au rămas mai puţin de trei săptămîni. În acest timp, biroul comandantului Jandarmeriei Române, gen. de brigadă Costică Silion este practic asediat de zeci dacă nu sute de jandarmi angajaţi pe bază de contract din întreaga ţară, care vin în audienţă. Cei mai mulţi sînt capi de familie, au mai mulţi copii în întreţinere şi au rate la bancă. În sala de aşteptare din faţa biroului lui Silion, unde se adună zilnic peste zece militari cu probleme, sentimentul general este panica, jandarmii la un pas de concediere încercînd să evite un viitor apropiat care se anunţă extrem de sumbru. Legea este însă extrem de clară, iar MAI are un as în mînecă, gata să îl folosească împotriva fiecărui protestatar. Astfel, în contractele încheiate de militari, să spunem cu IJJ Constanţa, există o clauză specială care prevede că, în caz de reorganizare a structurii, titularii acordului vor trebui să accepte, necondiţionat, disponibilizarea. La momentul încheierii contractelor, JAC-i au semnat liniştiţi, fără să preconizeze că vreodată ar putea ajunge în situaţia de a rămîne pe drumuri.