Jandarmii, la a 15-a acţiune de donare de sânge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmii, la a 15-a acţiune de donare de sânge

Justiție 14 Noiembrie 2011 / 00:00 482 accesări

Aproximativ 40 de persoane au donat sânge, sâmbătă, în cadrul Campaniei „Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge!”, iniţiată de Jandarmeria Română. Acţiunea s-a desfăşurat la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanţa, unde s-au prezentat 30 de militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, cinci membri ai Aikido Club Constanţa şi câţiva jandarmi de la Unitatea Specială de Pază Cernavodă care locuiesc în Constanţa. Printre donatori s-a numărat şi inspectorul şef al IJJ Constanţa, col. Marian Ureche: „Am donat sânge cu gândul că în acest fel voi salva o viaţă. Este pentru a cincea oară când donez şi o voi face şi pe viitor. Îi rog pe toţi constănţenii care îndeplinesc condiţiile de sănătate să vină să doneze sânge pentru cei a căror viaţă depinde de acest gest uman”. Cu toate că îşi anunţaseră intenţia de a participa şi ei la acţiunea de sâmbătă, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” au lipsit de la apel, întrucât au fost implicaţi în diferite misiuni. Ei au promis că săptămâna aceasta, cel puţin 20 de militari vor veni să doneze sânge. „De pe 14 martie 2008 şi până în prezent am organizat 15 astfel de acţiuni de donare de sânge şi jandarmii au răspuns prompt de fiecare dată când au fost solicitaţi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IJJ Constanţa, mr. Sorin Trancă. „Este o campanie binevenită, care ajută la mărirea stocului de sânge de la CRST Constanţa”, a declarat dr. Alina Dobrotă, directorul CRST Constanţa.

„Alţi 40 de angajaţi ai IJJ Constanţa vor veni la CRTS Constanţa în următoarele zile pentru a ajuta la salvarea unor vieţi omeneşti, fiecare prezentându-se în funcţie de programul de lucru pe care îl are. Cei mai mulţi dintre ei lucrează în ture de noapte şi au promis că vor dona sânge când vor fi odihniţi, în caz contrar riscând să fie respinşi la donare”, a declarat mr. Sorin Trancă. Precizăm că nu este pentru prima dată când jandarmii constănţeni participă la astfel de acţiuni caritabile. Amintim că, anul trecut, 150 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost implicaţi în astfel de acţiuni umanitare astfel încât, la nivelul instituţiei, un jandarm din cinci este donator de sânge.



12