Jandarmii vor putea tranchiliza animalele periculoase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect votat de deputați

Jandarmii vor putea tranchiliza animalele periculoase

Eveniment 03 Iulie 2017 / 19:29 812 accesări

Jandarmii vor putea să folosească arme cu tranchilizante împotriva animalelor periculoase. Așa a hotărât Camera Deputaților după ce s-a constatat că s-au înmulțit cazurile în care animale sălbatice ajung în zone populate, iar jandarmii nu pot interveni decât cu arme letale. În toamna anului trecut, un urs de 3 ani și 170 de kg a alergat nestingherit timp de 3 ore prin centrul Sibiului. Într-un final, polițiștii l-au omorât cu o armă cu glonț, stârnind furia asociațiilor pentru protecția animalelor. Modificarea aprobată, deocamdată, de deputați ar urma sa evite episoade de acest gen. Potrivit proiectului, armele cu tranchilizante și substanțele cu acest efect vor fi folosite doar de jandarmi care au studii medii de medicină veterinară și sub îndrumarea unui medic veterinar. Pentru a intra în vigoare, modificarea legislativă trebuie votată și de senatori, promulgată apoi de președinte și publicată în Monitorul Oficial.



12