Cântăreaţa americană Janet Jackson s-a logodit cu omul de afaceri miliardar Wissam al-Mana, cu care urmează să se căsătorească în 2013. ”I-a oferit un inel de logodnă uriaş şi foarte scump. Ea se teme să nu îl piardă şi îl ţine încuiat într-un seif”, a declarat o sursă, pentru presa americană. Cuplul urmează să se căsătorească în Qatar, ţara de origine a lui Wissam al-Mana, în primăvara anului 2013, iar viitorul mire, în vârstă de 37 de ani, plănuieşte să organizeze o ceremonie de nuntă spectaculoasă şi exorbitantă. ”El îi va aduce în Qatar pe toţi prietenii şi toate rudele lui Janet, la bordul unor avioane private. Va angaja un maestru culinar de prim rang, pentru a concepe meniul ce va fi servit la nuntă”, a precizat o sursă.
Janet Jackson şi-a început relaţia cu Wissam al-Mana, cu nouă ani mai tânăr decât ea, în vara anului 2010. Cântăreaţa în vârstă de 46 de ani, sora mai mică a lui Michael Jackson, declara într-un interviu anterior că nu are nimic împotriva unei relaţii cu un bărbat mai tânăr, atât timp cât cuplurile în cauză au o viaţă fericită împreună. Artista a avut anterior o relaţie cu producătorul muzical Jermaine Dupri, care a durat şapte ani. Janet Jackson s-a căsătorit pe 7 septembrie 1984 cu James DeBarge, însă căsnicia lor a fost anulată în justiţie, pe 18 noiembrie 1985. Artista s-a căsătorit pe 31 mai 1991 cu Rene Elizondo, de care a divorţat pe 13 martie 2000. De această dată, Janet Jackson îşi doreşte să şi rămână căsătorită şi neapărat copii, iar dacă nu îi va putea aduce pe lume chiar ea, este hotărâtă să apeleze la adopţie.