CVM Tomis Constanţa a transferat săptămâna trecută încă un “stranier”, pe coordonatorul slovac Jozef Janosik, care l-a înlocuit în lotul echipei pe Sergiu Ilieş. Janosik s-a născut pe 18 mai 1979 şi are 1,90 m înălţime. A jucat, cu câţiva ani în urmă, pentru echipa naţională a Slovaciei, iar la capitolul formaţii de club găsim cele mai valoroase nume din voleiul slovac, Matador Puchov şi VKP Bratislava, dar şi grupări din Cipru, Cehia, Franţa, Polonia şi Grecia. Sosit la Constanţa săptămâna trecută, el a jucat deja pentru CVM Tomis, în turneul de la Dej, deşi nu avea la activ decât două-trei antrenamente cu noii săi colegi. Janosik a dat satisfacţie, iar antrenorul Viktor Sidelnikov a decis să-l păstreze în lot. „Am venit la Constanţa pentru că am auzit multe lucruri pozitive despre această echipă şi ştiu că a obţinut multe performanţe în ultimii ani. Echipa are obiective înalte şi în acest sezon şi vreau să contribui şi eu la obţinerea lor. Mă gândesc în primul rând la câştigarea campionatului, apoi la Cupa României şi la un parcurs cât mai lung în Cupa CEV”, a declarat voleibalistul slovac, care este poreclit Zbojnik. „În slovacă, Zbojnik este echivalentul cuvântului englezesc Hood, iar porecla vine de la faptul că Janosik este un nume faimos în Slovacia. În urmă cu 300 de ani, Janosik era un haiduc celebru, dar asta nu înseamnă că eu sunt un descendent al său”, a spus Janosik.
MIERCUREA VIITOARE, AMICAL CU DINAMO. Dacă la acest sfârşit de săptămână nu va disputa niciun meci de pregătire, CVM Tomis şi-a fixat o ultimă verificare înaintea startului de campionat pentru miercurea viitoare. Adversară va fi Dinamo Bucureşti, iar partida este programată de la ora 16.00, în sala din Complexul Sportiv Tomis (strada Flămânda). Tot acolo va avea loc şi primul meci din ediţia 2010-2011 a Diviziei A1, contra nou-promovatei CSM Bucureşti, care se va desfăşura sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 18.00.