A patra partidă susţinută, ieri, la Moscova, de echipa naţională feminină de tenis de masă a României, în Grupa D de la Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe, s-a încheiat cu o înfrângere, 0-3 cu Japonia, a doua înregistrată de tricolore, după 1-3 cu Taipei. După ce Daniela Dodean a cedat în duelul cu Sayaka Hirano, scor 0-3 (6-11, 7-11, 10-12), constănţeanca Elizabeta Samara a părut că poate echilibra disputa, după ce i-a pus, în primul set, numeroase probleme japonezei Ai Fukuhara. Din păcate, asiatica a obţinut, în cele din urmă, o victorie în număr minim de seturi, scor 3-0 (16-14, 11-5, 11-6). Şi Bernadette Szocs a pierdut în prelungiri primul set al disputei cu japoneza Kasumi Ishikawa, cedând apoi ritmul în următoarele două seturi, Ishikawa câştigând tot cu 3-0 (10-12, 3-11, 3-11). Celelalte rezultate din Grupa D: Taipei - Slovacia 3-0 şi Belarus - Rusia 3-0. România ocupă poziţia a treia în grupă, cu 6p. Astăzi, de la ora 9.00, sunt programate ultimele partide ale grupei, România urmând să înfrunte Rusia. La masculin, tricolorii au suferit, ieri, a patra înfrângere în Grupa B, elevii lui Dinu Mircea cedând, cu 1-3, în partida cu Cehia. România a debutat cu dreptul în disputa cu cehii, graţie victoriei lui Adrian Crişan în faţa lui Petr Korbel, scor 3-1 (11-7, 10-12, 11-5, 11-9), dar celelalte trei jocuri au fost cedate de Constantin Cioti şi Ovidiu Ionescu. Rezultate: Cioti - Dmitrij Prokopcov 1-3, Ionescu - Josef Simoncik 2-3 şi Cioti - Petr Korbel 1-3. Celelalte rezultate: Coreea de Sud - Suedia 3-1 şi Taipei - Ucraina 3-2. În ultima partidă din grupa, seniorii se vor duela, astăzi, de la ora 18.30, cu Suedia.