Japonezii, nemulţumiţi de activitatea Guvernului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Japonezii, nemulţumiţi de activitatea Guvernului

Externe 17 Mai 2011 / 00:00 573 accesări

Două treimi din electoratul nipon susţin decizia premierului Naoto Kan de a închide o centrală atomoelectrică, apreciată drept un risc major după cutremurul şi tsunami de la 11 martie, dar sunt nemulţumiţi de modul în care Guvernul a administrat situaţia de criză produsă de catastrofa naturală, în special la centrala nucleară Fukushima-Daiichi, conform unor recente sondaje de opinie. Un sondaj de opinie publicat de ziarul ”Mainichi” arată că 66% din electorat salută decizia premierului, dar doar 27% susţin activitatea actualului Executiv, faţă de un procent şi mai mic, de 22%, cât indica o anchetă sociologică din luna aprilie. Un sondaj similar comandat de ziarul ”Yomiuri” menţiona că 68% din niponii cu drept de vot doresc închiderea Hamaoka, în timp ce popularitatea Guvernului Naoto Kan se oprea la 30%. Jumătate din respondenţi ar dori ca Naoto Kan să conducă în continuare eforturile de reconstrucţie a ţării, iar un sfert se pronunţă pentru demisia lui urgentă. Totodată, 58% din persoanele intervievate în ancheta solicitată de ”Mainichi” susţin creşterea taxelor şi impozitelor, în cadrul eforturilor de reconstrucţie.

Taguri articol


12