Diplomatul japonez Yukiya Amano a fost ales joi, la Viena, la conducerea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în locul egipteanului Mohamed. În cadrul unei reuniuni extraordinare a celor 35 de state membre ale Consiliului Guvernatorilor agenţiei ONU, Yukiya Amano, în vîrstă de 62 de ani, a fost ales cu 23 de voturi pentru, 11 împotrivă şi o abţinere, după trei runde care nu au permis întrunirea majorităţii calificate necesare. Reprezentându-şi ţara în cadrul agenţiei ONU din 2005 şi considerat favoritul occidentalilor, Yukiya Amano l-a avut contracandidat pe colegul sud-african Abdul Samat Minty. Specialist în domeniul dezarmării şi proliferării, el îşi va prelua atribuţiile în luna decembrie, după ce va fi validat în mod formal de Adunarea Generală a AIEA, în septembrie, drept succesor al laureatului Premiului Nobel pentru Pace, egipteanul Mohamed ElBaradei, care a renunţat să mai candideze pentru un al patrulea mandat de patru ani.