Japonia a anunțat un progres în discuțiile cu Rusia privind insulele Kurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Japonia a anunțat un progres în discuțiile cu Rusia privind insulele Kurile

07 Mai 2016 / 10:05 525 accesări
Shinzo Abe, premierul Japoniei

Shinzo Abe, premierul Japoniei

Premierul japonez, Shinzo Abe, a vorbit vineri despre un posibil progres după discuțiile purtate cu președintele rus, Vladimir Putin, la Soci, în contextul în care cele două țări sunt blocate de mai multe decenii într-o dispută teritorială asupra Insulelor Kurile, relatează AFP.


"Premierul a spus astăzi (vineri) că a putut vedea o evoluție, că ar putea fi un progres în negocierile înghețate în prezent", a declarat șeful biroului de comunicare din Ministerul japonez de Externe, Yasuhisa Kawamura.

Relațiile între Rusia și Japonia sunt deteriorate de o dispută în problema insulelor Kurile de Sud, ocupate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial de Uniunea Sovietică și revendicate de Japonia, ceea ce a împiedicat până în prezent cele două țări să semneze un tratat de pace.

Negocierile referitoare la aceste patru insule vulcanice numite de Teritoriile de Nord de către Japonia se află într-un punct mort de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în martie 2014, condamnată de Tokyo.

"Prim-ministrul a afirmat că președintele Putin împărtășește aceeași impresie", a adăugat oficialul japonez. Cei doi lideri "au căzut de acord să se implice personal în negocieri", a mai spus el.

Vladimir Putin și Shinzo Abe doresc "să promoveze negocieri cu o nouă abordare, fără să fie marcați de vechile moduri de gândire", a subliniat Yasuhisa Kawamura. "Este un element nou", a anunțat el fără să ofere alte detalii.

A fost prima vizită în Rusia a premierului nipon după prezența sa la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, în februarie 2014.

"Japonia nu este doar vecinul nostru, este, de asemenea, un partener foarte important în regiunea Asia-Pacific", a declarat Vladimir Putin primindu-l pe oaspetele său.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care a asistat vineri la discuții, a anunțat că în luna iulie va avea loc o nouă rundă de negocieri.

El a adăugat că Vladimir Putin și Shinzo Abe și-au exprimat dorința de "a căuta mijloacele" de relansare a schimburilor dintre cele două țări. Șeful diplomației de la Moscova a negat însă că a fost abordată ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei de Japonia, după cele occidentale.

Joi seară, la încheierea vizitei sale la Londra, premierul nipon și-a exprimat speranța că negocierile pentru semnarea unui tratat de pace cu Rusia vor avansa și că astfel se va pune capăt îndelungatei dispute teritoriale.

Taguri articol


12