Japonia irită China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Japonia irită China

Externe 28 Martie 2016 / 16:54 501 accesări

Autorităţile japoneze au pus în funcţiune, luni, în Marea Chinei de Est, o staţie radar cu statutul de post permanent de culegere de informaţii, în apropiere de Taiwan şi de un arhipelag ce face obiectul unei vechi dispute teritoriale cu China, riscând să irite Beijingul. Noua bază a Forţelor pentru Autoapărare (armata japoneză) de pe insula Yonaguni se află în vestul extrem al unui grup de insule japoneze din Marea Chinei de Est, situat la 150 de kilometri sud de aceste insule disputate pe care japonezii la numesc Senkaku, iar chinezii Diaoyu.

China provoacă îngrijorări vecinilor săi şi Occidentului prin pretențiile sale asupra aproape întregii Mări a Chinei de Sud, în care există revendicări multiple din partea Filipinelor, Vietnamului, Malaeziei, Taiwanului şi sultanatului Brunei. Japonia este implicată de mult timp într-o dispută teritoriqală cu China privind insule din Marea Chinei de Est. Daigo Shiomitsu, un locotenent-colonel din cadrul Forțelor de Autoapărare terestre, a asistat, luni, la o ceremonie în această bază, preluând conducerea ei, alături de aproximativ 160 de militari şi 50 de demnitari. Lucrări de construcţie erau nefinalizate la unele clădiri, cu ziduri albe şi acoperişuri de ţiglă roşie, în stilul tradiţional de pe Okinawa. Insula, cu o suprafaţă de 30 de kilometri pătraţi, este locuită de aproximativ 1.500 de persoane, care cresc vite şi cultivă trestie de zahăr. Contingentul din cadrul Forţelor de Autoapărare şi membrii familiilor acestora vor creşte populaţia insulei cu aproape o cincime.

”Această staţie radar va irita China”, declară Nozomu Yoshitomi, un profesor de la Universitatea Nihon şi, totodată, general-maior în retragere din cadrul Forţelor de Autoapărare. ”În afară de interceptări, instalaţia poate fi folosită ca bază pentru operaţiuni militare în regiune”, a adăugat el. Această mobilizare este ultima dintr-o serie de măsuri de consolidare a armatei în arhipelagul situat la aproximativ 1.400 de kilometri de principalele insule japoneze.

Taguri articol


12