Jasna Majstorovic a revenit la CV 2004 Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin

Jasna Majstorovic a revenit la CV 2004 Tomis

Sport 13 Septembrie 2012 / 00:00 516 accesări

Echipa constănţeană CV 2004 Tomis a rămas cu doar patru jucătoare din lotul cu care în sezonul trecut a cucerit al doilea titlu naţional consecutiv. Deocamdată, lotul a fost completat cu cinci jucătoare, toate din străinătate, însă conducerea clubului anunţă că până săptămâna viitoare se vor mai face două sau trei transferuri. După ce ieri le-am prezentat pe americanca Meagan Ganzer şi pe dominicanca Jeoselyna Rodriguez Santos, vă oferim astăzi câteva detalii în plus despre celelalte trei jucătoare ale Tomisului.

Extrema Jasna Majstorovic (28 de ani, 1,80 m) este o mai veche cunoştinţă a publicului constănţean, ea contribuind şi la primul titlu cucerit de Tomis, în 2011. După acel sezon a plecat în Azerbaidjan, la Rabita Baku, cu care a cucerit titlul naţional şi a evoluat în Liga Campionilor. De-a lungul carierei, Majstorovic a mai evoluat la Jedinstvo Uzice, Postar Belgrad, Volero Zurich şi Beşiktaş Istanbul, aflându-se şi printre jucătoarele convocate la naţionala Serbiei.

Coordonatoarea Genesis Del Carmen Franchesco Machado (22 de ani, 1,74 m înălţime), deşi e foarte tânără, are deja la activ o participare la Jocurile Olimpice din 2008 cu naţionala Venezuelei, chiar dacă pe atunci nu era titulară. Centrul canadian Sherline ”Tasha” Holness (32 de ani, 1,88 m) are o bogată experienţă internaţională, dobândită atât la naţionala ţării sale, cât şi la echipele de club la care a evoluat în carieră, dintre care le amintim pe CAV Murcia (Spania, 2008-2009), Igtisadchi Baku (Azerbaidjan, 2009-2010) sau VC Wiesbaden (Germania, 2010-2011).



12