Javier Solana cere ONU să recunoască statul palestinian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Javier Solana cere ONU să recunoască statul palestinian

Externe 13 Iulie 2009 / 00:00 437 accesări

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, a cerut Consiliului de Securitate al ONU să recunoască statul palestinian la un moment dat, chiar dacă israelienii şi palestinienii nu reuşesc să ajungă la un acord între ei. Javier Solana a făcut declaraţia, sîmbătă, la Londra, în timp ce discuţiile dintre palestinieni şi israelieni sînt în impas. Palestinienii au afirmat că nu vor relansa discuţiile, dacă Israelul nu renunţă la colonizarea în Cisiordania. Susţinînd revenirea la graniţele israeliene de dinainte de Războiul din 1967 cu Egiptul, Siria şi Iordania, în care Israelul a luat Cisiordania, oficialul european a afirmat că mediatorii ar trebui să stabilească un calendar pentru un acord de pace. „Dacă părţile nu sînt capabile să respecte calendarul, atunci ar trebui luată în considerate o soluţie susţinută de comunitatea internaţională”, a subliniat acesta.

O primă reacţie la afirmaţia sa, a venit, duminică, din partea premierului israelian, care l-a invitat pe preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, să se întîlnească pentru a ajunge la „o pace politică şi economică”. Benjamin Netanyahu a adresat această invitaţie în deschiderea şedinţei săptămînal de miniştri, reunit în mod excepţional la Beersheba, în sudul Israelului. Decizia de a organiza Consiliul de Miniştri la Beersheba, nu departe de Fîşia Gaza, a fost luată pentru a exprima voinţa Guvernului de a dezvolta regiunea deşertică Neghev. „Nu există niciun motiv pentru care să nu ne întîlnim cu preşedintele Autorităţii şi propun ca întîlnirea să aibă loc la Beersheba, în scopul de a face să avanseze procesul de pace pentru binele ambelor popoare”, a adăugat Benjamin Netanyahu, citat de postul de radio al armatei.

De la instalarea în funcţie la începutul lunii aprilie, Benjamin Netanyahu nu s-a întîlnit cu Mahmud Abbas, spre deosebire de predecesorul său Ehud Olmert, care se vedea adesea cu liderul palestinian. Pînă acum cei doi lideri au avut doar o discuţie telefonică. La rîndul său, preşedintele moderat palestinian a condiţionat o întîlnire cu premierul israelian de îngheţarea colonizării israeliene şi acceptarea creării unui stat palestinian. Benjamin Netanyahu s-a opus pentru moment unei opriri a colonizării, iar în privinţa creării unui stat palestinian a pus condiţii pe care Mahmud Abbas le-a respins.

Pe de altă parte, armata israeliană ar putea permite forţelor de securitate palestiniene să înfiinţeze şi să antreneze o unitate specială antitero, după modelul unităţilor speciale de recunoaştere israeliene, în vederea reprimării grupurilor insurgente islamiste din Cisiordania care se opun Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), relatează postul de televiziune al-Manar, controlat de organizaţia shiită sud-libaneză Hezbollah. Principalele grupări insurgente vizate sînt Hamas şi Jihadul Islamic, împotriva cărora forţele de securitate palestiniene nu au dat dovadă de o eficienţă deosebită. Şi Franţa ar fi propus ANP asistenţă în acest sens. Decizia de înfiinţare a noii unităţi ar fi fost luată după ciocnirile de la Qalqiliya, în Cisiordania, cu militanţii islamişti din Hamas, în cursul cărora patru membri ai unităţii antitero palestiniene şi-au pierdut viaţa. În prezent, forţele de securitate palestiniene au desfăşurat în Cisiordania patru batalioane de securitate antrenate de SUA şi Iordania care sînt însărcinate cu menţinerea ordinii şi cu operaţiuni poliţieneşti de rutină, dar nu au primit niciun antrenament special şi sînt înarmate doar cu armament individual uşor. Mai mult, conţinutul programelor de antrenament a trebuit să fie aprobat de Israel.



12