Jay-Z visează la preşedinţia SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jay-Z visează la preşedinţia SUA

Monden 04 Noiembrie 2010 / 00:00 356 accesări

Rapper-ul american Jay-Z a declarat, într-un interviu recent, că ar putea să candideze la preşedinţia SUA, peste opt ani. Muzicianul consideră că ar putea să se descurce foarte bine în calitate de lider al SUA, împreună cu viitoarea Pimă Doamnă, nimeni alta decât Beyonce Knowles. ”Daţi-mi o şansă. Poate că peste opt ani voi deveni preşedinte”, a declarat Jay-Z. Rapper-ul american a declarat că îşi doreşte să intre în politică, mărturisind că nu este dezamăgit de actualul preşedinte Barack Obama, deşi democraţii au pierdut majoritatea în Congresul american. ”Pentru a putea să judeci corect pe cineva, trebuie să ţii cont de condiţiile pe care acea persoană le-a moştenit. Barack Obama a moştenit cea mai slabă perioadă a economiei noastre, război. Este o perioadă oribilă din istoria Americii. Deşi cred că el ar putea să rezolve aceste probleme, nu cred însă că el este Dumnezeu. E doar un om. Are nevoie de timp pentru a rezolva problemele. Pentru a reuşi să ai succes şi pentru a îndeplini acel vis, trebuie să treci prin urcuşuri şi coborâşuri. Au trecut doar doi ani de când este preşedinte”.

Jay-Z s-a întâlnit cu preşedintele Obama, după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale din urmă cu doi ani şi a luat masa împreună cu fostul preşedinte american Bill Clinton. Jay-Z, un mogul din muzica hip-hop, a crescut într-un cartier sărac şi rău famat din New York. A declarat că este uluitor faptul că liderii politici americani ştiu cine este Jay-Z. ”E de necrezut, deoarece viaţa lor este atât de diferită de cea a oamenilor de unde provin eu. Noi eram acei copii ignoraţi de toţi politicienii. Nu dispuneam de numărul de voturi pentru a impune un anumit politician într-o circumscripţie electorală, iar noi credeam că indiferent de persoana care ocupa acea funcţie, vieţile noastre nu aveau cum să se schimbe. Nimeni dintre noi nu mergea să voteze. Pentru mine, să te întâlneşti cu Obama şi să iei masa cu Bill Clinton e ceva uimitor. E uluitor, deoarece eu provin dintr-o altă lume. Eram ignoraţi de politicieni şi, în general, de toată America”, a explicat Jay-Z. Jay-Z, pe numele său real Shawn Carter.

Soţul lui Beyonce Knowles este cel mai bogat artist hip-hop din lume, potrivit revistei ”Forbes”, cu o avere estimată, în 2009, la peste 500 de milioane de dolari. Jay-Z a vândut peste 40 de milioane de discuri pe plan mondial şi a fost recompensat cu zece premii Grammy.



12