Jay-Z vrea să organizeze nunta lui Robbie Williams

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jay-Z vrea să organizeze nunta lui Robbie Williams

Monden 05 Ianuarie 2010 / 00:00 365 accesări

Rapper-ul s-a oferit să-i organizeze nunta lui Robbie Williams, care, potrivit presei internaţionale, s-ar fi logodit cu iubita sa, Ayda Field, în timpul sărbătorilor de iarnă. Jay-Z, pe numele său real Shawn Carter, este cel mai bogat artist hip-hop din lume, potrivit revistei ”Forbes”. Jay-Z, care s-a căsătorit cu Beyonce Knowles în 2008, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în secret, la New York, s-a oferit să-l ajute pe starul pop să îşi plănuiască nunta deoarece crede că poate organiza o petrecere excelentă. ”Aş fi bucuros să-l ajut pe Robbie să-şi organizeze nunta. Sunt sigur că va fi o petrecere extravagantă. Luna trecută mi-am făcut petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani, în Republica Dominicană. Ar fi un loc perfect pentru nunta lui Robbie. Este cel mai impresionant loc din lume. Are de toate, plaje minunate, peisaje, terenuri de golf”, a declarat Jay-Z. În ciuda faptului că a negat că s-a logodit cu Ayda, speculaţiile că Robbie a cerut-o de nevastă pe iubita sa în timpul sărbătorilor de iarnă nu au încetat, cu atât mai mult cu cât ea a fost văzută purtând un inel cu diamant.

După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Robbie Williams rămâne un cântăreţ extrem de popular: în 2006, el a vândut peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an. Cântăreţul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente.

Taguri articol


12