Cel mai nou film în care este distribuit faimosul actor de acţiune Jean-Claude Van Damme, intitulat „Weapon\" („Arma”), se filmează, în aceste zile, la Studiourile MediaPro din Buftea şi în Bucureşti. Acţiunea este plasată în Europa Centrală şi de Est şi îl prezintă pe starul belgian în rolul unui asasin profesionist, care, după ce este angajat de o grupare criminală, devine el însuşi o ţintă într-o conspiraţie ce implică interese internaţionale. Alături de Van Damme, în film mai joacă Scott Adkins, deţinător de centură neagră Wushu, Tae Kwon Do, Kickboxing, Judo şi Jiujitsu. Cei doi actori sunt la a doua colaborare, prima dată întâlnindu-se în 2008, în „Grănicerul/ The Shepherd\". Din distribuţie mai fac parte fiul şi fiica vedetei internaţionale, Kristopher Van Varenberg şi Bianca Van Varenberg, precum şi o serie de actori români, cum ar fi Valentin Teodosiu, Florin Busuioc şi Alin Panc. Pelicula este regizată de Ernie Barbarash. Specialistul belgian în arte marţiale Jean-Claude van Damme a avut câteva roluri mici înainte de a deveni celebru cu filmul „Bloodsport/ Sport sângeros\". „Kickboxing\", o altă incursiune a lui Van Damme în lumea acestui periculos sport asiatic, s-a bucurat şi el de succes, iar o scurtă apariţie în „Cyborg\" l-a recomandat pentru cel mai cunoscut film al său de până acum, „Soldat Universal\". „Dublu Impact\" şi „Timecop\" sunt alte două succese de casă ale actorului. Van Damme a fost căsătorit de cinci ori şi are trei copii, Kristopher, Bianca şi Nicholas.