Fostul preşedinte american George W. Bush a afirmat joi că fratele său mai mic, Jeb, vrea să candideze la Casa Albă şi să devină astfel al treilea Bush ales preşedinte al SUA. ”Cred că vrea să fie preşedinte”, a spus, pentru Fox News, George W. Bush, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în ianuarie 2009. ”Cred că va fi un preşedinte foarte bun. El înţelege ce implică să fii preşedinte. L-a văzut pe tatăl său, l-a văzut pe fratele său”, a adăugat fostul preşedinte american. George W. Bush a declarat că exercită presiuni asupra fratelui său pentru ca acesta din urmă să se lanseze în cursa prezidenţială, însă Jeb continuă să-l asigure că încă nu a luat o hotărâre în acest sens.
Este de notorietate publică faptul că Jeb Bush, în vârstă de 61 de ani, intenţionează să se prezinte la primarele republicane din 2016. El s-a declarat în favoarea unei reforme ambiţioase a sistemului de imigraţie, care să includă legalizarea masivă a imigranţilor. În aprilie, el a anunţat că va lua o decizie până la sfârşitul anului. Jeb Bush a fost guvernator al statului Florida, între 1999 şi 2007. Soţia sa, Columba, este de origine mexicană şi a fost naturalizată în 1988. Potrivit unor sondaje, un ipotetic duel între Jeb Bush şi Hillary Clinton ar fi câştigat de soţia fostului preşedinte democrat Bill Clinton, cu un avans de şase puncte, anunţă site-ul RealClearPolitics. Dar, conform ultimului sondaj al Public Policy Polling, realizat la sfârşitul lui septembrie, cei doi posibili candidaţi s-ar afla la egalitate.