Reducerea salariilor angajaţilor în sistemul bugetar, cu 25%, va fi aplicată începând cu drepturile aferente lunii iulie, care se plătesc în luna august, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Conform pachetului de măsuri de austeritate adoptat de Guvern, salariile în sistemul bugetar ...
Liderii sindicatelor din România au fost dezamăgiţi, încă o dată, de lipsa dialogului din partea guvernanţilor. Înainte de discuţia programată pentru ieri, la Parlament, între preşedintele Traian Băsescu, reprezentanţii Guvernului, sindicatelor şi patronatelor, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a ...
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a declarat că numărul angajaţilor de la stat trebuie să ajungă la nivelul anului 2006, pentru că, în acest moment, sistemul bugetar consumă mult mai mult decât produce. El a precizat că, în numai trei ani, bugetarii au ...
Zeus a mai produs ieri o minune: a mutat Palatul Victoria la Cotroceni. Din motive serioase: găsirea soluţiilor pentru redresarea economică. O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by încheiat între România şi instituţia ...
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), că „unul dintre rezultatele analizei” o reprezintă şi creşterea economică negativă, însă nu a precizat o cifră în acest sens. „Este unul dintre ...
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a dat, vineri, asigurări, după o scurtă întâlnire cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) nu va fi majorată, fiind purtate în prezent discuţii despre lărgirea bazei de impozitare ...
România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în contextul problemelor din Grecia, a spus, ieri, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. „Mesajul-cheie pentru România, legat de problemele din Grecia, este acela că România ...
Miniştrii lui Boc şi-au îmbrăcat, ieri, cămăşile albe şi costumele de protocol şi s-au încolonat, în poziţie de drepţi, aşteptând delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), doar-doar o să-i impresioneze pe experţii europeni. Broboane de transpiraţie traversau nemilos frunţile demnitarilor ...
Tonny Lybek, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România şi Bulgaria, a anunţat că o delegaţie a Fondului se va afla în ţara noastră în perioada 27 aprilie - 7 mai, pentru a evalua dacă au fost îndeplinite condiţiile asumate prin acordul stand-by. Potrivit acestuia, şeful misiunii FMI ...
Aprobarea de către consiliul FMI a unui nou acord poate facilita finanţarea pe piaţa privată, chiar dacă România nu utilizează fondurile disponibile, întrucât arată investitorilor că statul este pe calea cea bună, susţine şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România, Jeffrey Franks ...
Relansarea PIB va avea loc în semestrul al doilea, când creşterea va fi de 1%, potrivit şefului misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks. „Economia românească este la recuperare intensivă. Economia românească este ca un pacient care a venit la spital cu febră mare. Febra a dispărut ...
Primele semne arată că economia nu a revenit pe creştere în primul trimestru, deşi există sectoare precum industria şi exporturile care „merg mai bine”, potrivit preşedintelui Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu. „Sunt activităţi care merg mai bine, cum sunt industria şi ...
Conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului a aprobat, ieri, ca directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, să adreseze, în 30 martie, un mesaj în faţa Parlamentului, urmând ca şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să-şi spună punctele de vedere. Secretarul Camerei, Sever Voinescu, a arătat ...
Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, va vizita România pe 30 martie, urmând să se întâlnească cu preşedintele, premierul, preşedinţii celor două Camere ale legislativului, ministrul Finanţelor şi guvernatorul BNR, şi să se adreseze Parlamentului ...
Previziunile specialiştilor din domeniu pieţei muncii, referitor la atingerea unei rate a şomajului de 10% în cursul acestui an, sunt la un pas de a se adeveri. Potrivit informaţiilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului în luna februarie a continuat să crească ...
Rata şomajului ar putea ajunge la 9% la finele acestui an, într-un scenariu de risc, cu 1,7 puncte procentuale peste proiecţia de bază luată în calcul de Guvern, şi ar urma să coboare la 6,7% anul viitor, ca efect al reluării creşterii economice. \"După creşterea foarte mare a numărului şomerilor ...