Jefuit de clienţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jefuit de clienţi

Eveniment 05 Iulie 2013 / 00:00 1155 accesări

Un tânăr de 26 de ani şi o adolescentă de 17 ani, ambii din Valu lui Traian, s-au ales cu dosare penale după ce au jefuit un bărbat din comuna constănţeană Comana. Oamenii legii spun că cei doi au mers în localitatea respectivă, marţi după-amiază, şi au cumpărat de la mai mulţi localnici ouă şi ţuică, în aşteptarea unui moment prielnic pentru a acţiona. Când au ajuns în gospodăria păgubitului, aceştia i-au dat omului 40 de lei pentru 40 de ouă, plătind cu o bancnotă de 200 de lei. Profitând de absenţa victimei, care a mers în casă pentru a le aduce restul, spun anchetatorii, cei doi au făcut planul loviturii. În momentul în care proprietarul s-a întors, tânărul de 26 de ani i-a cerut acestuia să-l conducă până la toaletă. Fără să bănuiască ce avea să se întâmple, păgubitul s-a conformat, lăsând-o pe adolescenta de 17 ani nesupravegheată în curte. Poliţiştii spun că, după aproape trei ore de la plecarea celor doi, păgubitul şi-a dat seama că aceştia i-au furat din locuinţă 1.200 de lei. Bărbatul a apelat linia unică 112 şi a cerut ajutorul oamenilor legii. Poliţiştii au aflat de la martori că cei doi suspecţi călătoreau la bordul unui autoturism de culoare verde, cu volanul pe partea dreaptă. După doar câteva ore, anchetatorii au dat de urma celor doi tineri în comuna Valu lui Traian. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au emis pe numele tânărului o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu. Adolescenta de 17 ani este cercetată în stare de libertate. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă cei doi au mai dat şi alte lovituri de acest gen.



12