Jenna Bush a devenit doamna Henry Hager

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jenna Bush a devenit doamna Henry Hager

Monden 12 Mai 2008 / 00:00 629 accesări

Jenna Bush, fiica preşedintelui american George W. Bush, a devenit doamna Henry Hager sîmbătă seară, în cadrul unei ceremonii private ce a avut loc la reşedinţa familiei sale de la Crawford şi la care presa nu a avut acces. Henry Hager, soţul Jennei, a fost consilier în cadrul administraţiei Bush. Cei doi s-au cunoscut-o în 2004, în perioada în care el lucra cu fosta eminenţă cenuşie a Casei Albe, Karl Rove. Relaţia lor a devenit publică după ce cuplul a luat parte, în 2005, la un dineu organizat de Casa Albă în cinstea Prinţului Charles şi a soţiei sale, Camilla, care se aflau în vizită în SUA.

Jenna, în vîrstă de 26 de ani, a purtat o rochie de mireasă cu trenă creată de Oscar de la Renta, realizată din organza şi ornată cu perle şi broderii. A fost condusă la altar de tatăl ei, nunta avînd loc la doar o zi după ce mirele şi-a săbătorit a 30-a aniversare şi chiar înainte de Ziua Mamei. Sora geamănă a Jennei, Barbara, i-a fost domnişoară de onoare, alte 14 tinere făcînd parte din alaiul miresei. Rochia Barbarei Bush a fost de culoare albastră. În afară de aceste cîteva detalii, Casa Albă şi familia Bush au tratat nunta Jennei ca pe un secret de stat, deoarece este un eveniment privat. Din acest motiv, Casa Albă nu a dat publicităţii niciun comunicat de presă pe această temă, în timp ce la ceremonie şi la recepţie nu au fost invitaţi jurnalişti. Potrivit site-ului american eFlux Media, ceremonia în cadrul căreia Jenna Bush şi Henry Hager au spus “Da” a avut la apusul soarelui, pe malul unui lac de pe teritoriul fermei Crawford. Pentru ceremonie au fost construite special o cruce de dimensiuni mari şi un altar, presa americană precizînd că acestea au scos din buzunarul preşedintelui american mai multe mii de dolari. Nunta a beneficiat şi de protecţia Serviciilor Secrete, un număr mare de agenţi fiind prezenţi la Crawford şi în împrejurimi pentru a preveni apariţia musafirilor nepoftiţi printre cei 200 de invitaţi.

Henry Hager a cerut-o pe Jenna în căsătorie în august 2007, în timpul unei excursii la Cadillac Mountain. Acesta i-a oferit fiicei preşedintelui american un inel de logodnă ornat cu un diamant rotund, care îi aparţinuse bunicii sale materne. Festivităţile nunţii au debutat vineri noaptea, printr-o cină găzduită de părinţii mirelui în localitatea Salado, la circa 70 de kilometri distanţă de Crawford. Pentru oraşul Crawford, nunta este evenimentul social al anului. Locuitorii şi afaceriştii orăşelului s-au pregătit pentru afluxul de turişti aşteptat sîmbătă, în încercarea de a vedea mireasa. Indicii referitoare la nuntă au fost prezente peste tot în micul orăşel, unul dintre cele mai evidente fiind statuia unui înger, înaltă de cinci metri şi care a fost decorată cu un voal şi un buchet de mireasă. Statuia a fost primită cadou de administraţia locală din Crawford în 2004 şi se numeşte Freedom\'s Angel of Steadfast Love. Nunta Jennei Bush a fost pentru unii şi un bun prilej de afaceri. Astfel, magazinele din Crawford au scos la vînzare o serie de obiecte care să păstreze momentul nunţii fiicei preşedintelui în memoria publicului. Bineînţeles că aceste obiecte au inclus şi kitch-uri, cum ar fi căni cu poza cuplului, brelocuri, nasturi, magneţi pentru frigidere şi tăvi.

O altă nuntă din lumea bună a avut loc în aceeaşi zi, la Paris, unde s-a oficiat mariajul fiicei mai mici a Céciliei Attias, fostă Sarkozy. Mariajul lui Jeanne-Marie Martin, fiica Céciliei Attias şi a lui Jacques Martin, s-a desfăşurat la primăria arondismentului VI din Paris. Jeanne-Marie s-a căsătorit cu Gurvan Rallon, 24 de ani, un tînăr din insula Reunion. Căsătoria nu a fost oficiată de primarul arondismentului VI, Rachida Dati, ci de adjunctul acesteia, Thierry Hodent. Cei doi au fost însoţiţi de Cécilia Attias şi soţul acesteia, Richard Attias, în postură de martor al lui Jeanne-Marie şi de familiile lor, printre care sora miresei, Judith Martin şi fratele său, Louis Sarkozy, fiul Céciliei şi al lui Nicolas Sarkozy.



12