Actriţa americană Jennifer Aniston dă semne tot mai clare că este pe cale să închidă un nou capitol în viaţa ei. A simţit nevoia unei schimbări, iar imaginea pare să-i fie cea mai la îndemână. Vedeta din serialul ”Friends / Prietenii tăi” s-a tuns şi şi-a făcut piercinguri, în încercarea de a fi... altfel! În spatele schimbării stă un nou stilist la care a apelat, Kate Young. ”Noul look al lui Jen este departe de o alegere nonşalantă şi plicticoasă. Această schimbare este în întregime creaţia lui Kate Young, care este foarte influentă în revistele de modă din New York. Cele două plănuiesc acum ca Jen să se potrivească mai bine cu Justin. Dar vor şi să vadă până unde vor influenţa America. Kate vrea ca Jen să fie un model în coafură şi haine”, a declarat o sursă din anturajul actriţei. Aceste schimbări au început după ce Justin Theroux a fost văzut, la o petrecere doldora de vedete, în tandreţuri cu o misterioasă blondă.
Jennifer Aniston nu pare pregătită să renunţe la iubit, dar nici nu dă semne că se simte confortabil în viaţa ei de toate zilele, departe de platourile de filmare. A început cu propria persoană, aşa cum fac de obicei femeile când se simt nesigure de relaţia lor. Actriţa nu şi-a schimbat doar imaginea, ci şi garderoba. A dat 5.000 de dolari pe rochii noi cu care plănuieşte să se afişeze în sezonul de premii care începe peste Ocean. Să fie acesta un motiv serios să îl păstreze pe Justin Theroux, doar, doar să nu fie singură pe covorul roşu?