Câinele cântăreţei şi actriţei americane şi al soţului său, Marc Anthony, face obiectul unei dispute legale cu o miză de trei milioane de lire sterline. Celebrul cuplu a fost dat în judecată de o stewardesă care pretinde că a fost muşcată de câinele ciobănesc german, dresat pentru pază şi protecţie, pe nume Floyd. Lisa Wilson, în vârstă de 40 de ani, a intentat o acţiune în Instanţa Federală Brooklyn din New York, pentru că ar fi fost atacată de câinele celor doi artişti. Incidentul s-a petrecut în urmă cu trei ani, pe când femeia lucra pentru o companie aeriană privată. Un specialist în comportament animal, angajat de avocaţii fostei însoţitoare de bord, care a examinat câinele, afirmă într-un raport de opt pagini că stăpânii patrupedului sunt vinovaţi de producerea incidentului. Se specifică faptul că Floyd este un câine utilitar a cărui misiune este protecţia personală a lui Marc Anthony şi nu este un animal de companie. Conform cu antrenamentul la care a fost supus, câinele are un comportament agresiv şi a fost catalogat drept o ameninţare pentru ceilalţi oameni.
Lisa Wilson pretinde că a fost atacată de câine, care a muşcat-o de un picior, ceea ce a dezechilibrat-o şi a căzut pe spate, lovindu-se atât de tare încât de atunci nu mai poate merge. Fosta stewardesă cere despăgubiri de trei milioane de lire sterline. Avocaţii Lisei Wilson încearcă să dovedească faptul că posesorii câinelui sunt vinovaţi de atac, pentru că nu au luat măsuri preventive, deşi ştiau că animalul reprezintă o ameninţare. În timpul presupusului atac, stewardesa ducea nişte tacâmuri. Se pare că şi bucătarul personal al cuplului a fost atacat de Floyd, într-o situaţie similară, când transporta obiecte ascuţite. Avocatul lui Jennifer Lopez şi al lui Marc Anthony a anunţat că cei doi vor angaja propriul expert în comportamentul animalelor, pentru a-l evalua pe Floyd.