2011 a început promiţător pentru Jessica Alba, pe plan personal. Deşi profesional nu se poate bucura prea mult, toate cele patru roluri din filmele ei făcute în 2010 având şansa să câştige Zmeura de Aur, în viaţa de familie, lucrurile stau altfel. ”A trecut ceva timp de când nu am mai fost pe Facebook, dar m-am gândit să vă dau unele ştiri. Honor va fi soră mai mare! Cash şi cu mine suntem încântaţi şi vrem să împărţim această veste direct cu voi, ca să nu o aflaţi din altă parte. Am apreciat dragostea şi sprijinul pe care mi le-aţi oferit în timpul primei mele sarcini şi categoric le voi aprecia şi de această dată. Să aveţi o zi grozavă!”, a postat vedeta pe pagina ei. La rândul său, producătorul Cash Warren a confirmat aceste informaţii pe contul său de pe Twitter. Cuplul are deja o fetiţă, Honor Marie, născută în iunie 2008, la o lună de la căsătoria celebrată în California.
Emoţiile au mai trecut şi pentru Natalie Portman şi pentru logodnicul ei, dansatorul Benjamin Millepied. Potrivit apropiaţilor celor doi, perechea aşteaptă un băieţel. Vedeta din ”Black Swan” urmează să devină pentru prima dată mămică în această vară. ”Au spus doar unui grup restrâns de prieteni şi membri ai familiei că vor avea un fiu. Sunt aşa de încântaţi. Benjamin de-abia aşteaptă să fie tată. Natalie zâmbeşte tot timpul. Arată uimitor”, a declarat o sursă apropiată cuplului. Actriţa în vârstă de 29 de ani a recunoscut recent că primele trei luni de sarcină au fost foarte uşoare şi fără probleme pentru ea.