Jessica Alba şi Cash Warren, la petrecerea de nuntă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jessica Alba şi Cash Warren, la petrecerea de nuntă

Monden 22 Decembrie 2008 / 00:00 651 accesări

La mai bine de şapte luni de la căsătoria civilă, Jessica Alba şi Cash Warren au decis, în sfîrşit, să îşi cheme familia şi prietenii la nuntă. Petrecerea a avut loc la casa lor din Beverly Hills. Atmosfera a fost întreţinută de o trupă de mariachi, la recepţie participînd şi fetiţa celor doi, Honor Marie, de şase luni. Micuţa a fost îmbrăcată într-un costumaş asemănător rochiei de culoare gri a mamei sale, care i-a cucerit pe toţi musafirii. Jessica Alba şi Cash Warren au socializat cu toţi invitaţii, povestindu-le despre relaţia lor. Căsătoria a fost o surpriză, vedeta neştiind că va urma să se mărite în luna mai. „Nimic nu a fost planificat, nici sarcina şi nici nunta. Dar m-a tras după el şi m-a convins că vom reuşi împreună”, declara anterior diva într-un interviu acordat revistei „Cosmopolitan”.

Odată cu sarcina şi nunta, Jessica Alba a luat o pauză în carieră. Deşi a participat la campania Declare Yourself din toamnă, actriţa a preferat să rămînă în general discretă, fără prea multe apariţii în public. Este conştientă că nu trebuie să devină anonimă, aşa că destul de curînd îşi va face apariţia în serialul de televiziune „The Office”, alături de Jack Black şi Cloris Leachman.

Taguri articol


12