JLo, cu inima frântă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

JLo, cu inima frântă

Monden 08 Iulie 2010 / 00:00 411 accesări

A fost foarte discretă cu relaţiile ei, deşi era vânată peste tot de paparazzi, dar iată că, pentru prima dată, Jennifer Lopez a vorbit despre relaţiile ei cu Ojani Nao, Sean Combs, Cris Judd şi Ben Affleck şi cât de tare a afectat-o despărţirea de cel din urmă. Primul mariaj al cântăreţei şi actriţei a fost în 1997, chiar la începutul carierei ei, cu Ojani Noa şi a durat mai puţin de un an. Cuplul a divorţat în 1998. A urmat o relaţie de doi ani şi jumătate cu mogulul hip-hop Sean Combs, dar a recunoscut că relaţia lor ”a devenit murdară” după ce ea a fost târâtă în procesul lui pentru posesie de armă. Mai târziu, starul a fost achitat. Jennifer Lopez s-a căsătorit, la scurtă vreme, cu dansatorul Cris Judd, dar povestea lor de iubire nu a trecut de proba timpului şi cei doi au divorţat în 2003. A urmat relaţia cu Ben Affleck, iar asta a fost, pentru J.Lo, o schimbare totală. Însă a fost părăsită de actor cu câteva zile înainte de nunta lor din 2004, zdrobindu-i inima. ”Nu cred că am mai suferit aşa înainte. Aveam aşa de multe speranţe şi vise în ceva. Asta a fost prima dată şi a fost dur. Când treci printr-o astfel de suferinţă din dragoste în faţa tuturor, nu mai eşti persoana care erai cândva. Mereu am vrut această poveste. Pur şi simplu, nu a mers. Dar am încercat. Nu poţi învinui o fată pentru că încearcă”, a mărturisit diva.

În cele din urmă, actriţa şi-a găsit fericirea în braţele actorului Marc Anthony şi şi-a aniversat, luna trecută, şase ani de căsnicie. Acum simte că viaţa ei alături de gemenii săi, Emme şi Max, de 2 ani, este completă. Iar restul poveştilor ei de iubire au rămas de domeniul trecutului. Aceste mărturisiri ale lui Jennifer Lopez au fost făcute într-un interviu pentru documentarul “Behind the Music”.

Taguri articol


12