Joc modest pentru Viitorul, rezultat pe măsură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 28-a: FC VIITORUL CONSTANŢA - STEAUA II BUCUREŞTI 0-2

Joc modest pentru Viitorul, rezultat pe măsură

Sport 23 Mai 2011 / 00:00 698 accesări

Viitorul Constanţa a pierdut ruşinos sâmbătă, scor 0-2 (Albu 20, Năstăsie 43), pe teren propriu, în etapa a 28-a, întâlnirea cu Steaua II, formaţie deja retrogradată în Liga a III-a. După modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, era însă greu de ghicit care dintre cele două echipe va părăsi a doua scenă fotbalistică a ţării. Ca şi în partidele precedente, Viitorul a început modest meciul, iar Steaua nu s-a lăsat invitată. Albu a deschis scorul în min. 20 cu un şut sub transversală de la aproximativ 25 m, care l-a surprins pe juniorul Şerban, acesta luându-i locul în poartă lui Costea, accidentat la încălzire. În faţa unei formaţii aflate parcă în vacanţă, Steaua a mai ratat o situaţie uriaşă de a se desprinde, lobul lui Albu fiind deviat milimetric pe lîngă poartă de Şerban. Inevitabilul s-a produs în min. 43, Năstăsie majorând diferenţa pentru Steaua cu un şut în diagonală, la colţul lung, de la aproximativ 20 m. Repriza secundă nu a adus nimic nou în jocul Viitorului, Steaua II câştigând cu 2-0 o partidă în care s-ar fi putut impune chiar şi cu o diferenţă mai mare pe tabelă. „Sunt mulţumit de rezultat. Am avut jocul la discreţie. Viitorul este total schimbată faţă de meciul tur, când ne-a învins la Bucureşti. Orgoliul de a termina primii sub linie i-a ambiţionat pe jucători, pentru că este posibil ca Unirea Urziceni să se înscrie în Liga a III-a, situaţie în care noi am rămâne în eşalonul secund“, a declarat antrenorul secund al steliştilor, Adrian Bumbescu. „Este cel mai slab meci din acest sezon, din toate punctele de vedere. De vină este, în primul rând, atitudinea“, a explicat eşecul Viitorului tehnicianul Cătălin Anghel.

Au evoluat - Viitorul (antrenori Cătălin Anghel şi Norbert Niţă): Şerban - M. Rusu, Larie, Ninu, Chirilă (46 Banoti) - Cârstocea, Benzar, Păcuraru (63 Pantelie) - Cristocea, Gavra (46 Hertu), A. Chiţu; Steaua II (antrenori Leonard Strizu şi Adrian Bumbescu): Lungu - Cioceanu, Stegaru, Baciu, Vătăjelu - Albu (73 Lupeş), Puşcaş, Filip, Năstăsie (84 Popa) - Lazăr (63 Grădinaru), Bîtfoi. Cartonaşe galbene: Ninu (2), Benzar, Cristocea, Pantelie / Lungu, Baciu. Cartonaş roşu: Ninu (min. 88). Au arbitrat: Ciprian Amarandei (Vaslui) - Eduard Crîngaşu (Ploieşti) şi Ciprian Geambazu (Buşteni).



12