Ozana Oancea joacă personajul titular din „Felicia, înainte de toate\", debutul în lungmetraj al scenaristului Răzvan Rădulescu, aici în tandem regizoral cu Melissa de Raaf. Am întîlnit-o la Namur, la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon, aflat la ediţia a 24-a, şi unde a obţinut Menţiunea specială a Juriului. Premiera românească va fi în 2010. Interpretarea realizată de Ozana Oancea este una de excepţie.

Reporter: Este primul dvs. rol principal. Aţi mai jucat şi în alte filme, pînă la „Felicia, înainte de toate\"?

Ozana Oancea: Este, într-adevăr, primul rol principal în film, nu şi singurul. Am mai jucat un personaj secundar, în „Şobolanii roşii\", film regizat de Florin Codre. Era imediat după Revoluţie, prin 1991. La vremea turnajului, eram încă studentă. Am terminat actoria în 1991, la clasa Mircea Albulescu - Adrian Pintea.

Rep.: Ce aţi făcut în tot acest timp?

O. O.: Am făcut teatru. Am jucat la Teatrul Naţional din Craiova, în spectacolele lui Silviu Purcărete.

Rep.: Cum aţi ajuns la acest rol din filmul „Felicia, înainte de toate\"?

O.O.: Simplu de tot. Ada Solomon, producătoarea, m-a propus, iar Răzvan Rădulescu m-a acceptat foarte repede. Întîlnirea decisivă a avut loc la Festivalul de la Berlin.

Rep.: Ar fi nepotrivit să vă întreb ce căutaţi acolo?

O.O.: Eu una umblam cu un proiect de film în braţe.

Rep.: Ce proiect?

O.O.: „Undeva la Palilula\", urmînd a fi regizat de Silviu Purcărete.

Rep.: Veţi juca în acest posibil film al domnului Purcărete?

O. O.: Nu.

Rep.: Să revenim la rolul de acum. L-aţi acceptat fără să cunoaşteţi scenariul, doar la recomandarea producătoarei?

O.O.: Da, şi am să vă spun şi de ce. Ada mă ştia de la 17 ani şi m-a urmărit de la Galele Tînărului Actor de la Costineşti. Ştia cam totul despre mine.

Rep.: S-ar putea vorbi de o experienţă similară a actriţei cu aceea a personajului interpretat?

O. O.: Nu. Putem vorbi de o experienţă similară sub aspectul că şi eu sînt mamă şi ştiu ce înseamnă să ai un copil. Locuiesc, de asemenea, cu mama, cunosc limba germană, ceea ce poate duce la o apropiere de olandeză.

Rep.: Aţi repetat mult?

O. O.: Da, cinci săptămîni.

Rep.: Cum s-au desfăşurat repetiţiile?

O. O.: Am vorbit foarte mut. Am citit.

Rep.: Cum şi-au împărţit sarcinile cei doi regizori, Melissa de Raaf şi, respectiv, Răzvan Rădulescu?

O. O.: Răzvan s-a ocupat de jocul nostru ţinînd seama că filmul este vorbit în română în cea mai mare parte, dar, cum aţi constatat, şi în olandeză. Melissa a făcut tot felul de alte lucruri la fel de importante. Ea s-a îngrijit de toată partea grafică.

Rep.: De ce acest titlu: „Felicia, înainte de toate\"?

O. O.: Nu există o explicaţie foarte clară. Poate aşa a vrut Răzvan, să rămînă totul într-o anumită neclaritate. Ambiguitatea aceasta nu strică nimic.

Rep.: Filmul exprimă cu acuitate condiţia unor oameni obligaţi să ducă acest tip de existenţă, de acasă şi de acolo unde au hotărît să se stabilească.

O. O.: Pe de altă parte devine problematic faptul că între părinţi şi copii punţile s-au rupt iremediabil şi, ceea ce e şi mai rău, nimic nu se mai poate întîmpla.

Rep.: Aveţi o secvenţă destul de lungă şi de grea: momentul cînd îi reproşaţi foarte multe lucruri grave mamei. Găsesc că v-a reuşit în totul, deşi pare a distona cu restul pe un ton discret, aparent calm. Aţi repetat mult, aţi tras multe duble?

O. O.: Nu am repetat niciodată în faţa aparatului. Nu am tras decît două duble. Ce se vede în film e chiar prima dintre ele.

Rep.: Cum devine Felicia dintr-odată atît de fermă?

O. O.: Ea a ezitat toată viaţa. De aceea a şi pierdut avionul cu care urma să plece la Amsterdam, să-şi ia copilul din tabăra de vacanţă. Grija pentru alţii a adus-o aici. Nu a ştiut să-i înfrunte pe ceilalţi. A lăsat mereu să treacă de la ea, iar acum, nu doar sora, dar şi mama se folosesc oarecum de ea. Acum ia, în sfîrşit, lucrurile aşa cum sînt şi ripostează. Nu vrea să se mai lase tîrîtă de alţii, nu mai acceptă detaliile şi explicaţiile celorlalţi, avînd a se preocupa în primul rînd de ea şi de copilul pe care îl creşte singură, în urma divorţului.

Rep.: Cînd nu jucaţi teatru, cînd nu interpretaţi un rol în film, unde vă pot întîlni spectatorii?

O. O.: La TIFF, la Cluj Napoca, sînt organizatoare de festival, încă de la a doua ediţie. Mă ocup de relaţiile internaţionale.

Rep.: Tot anul?

O. O.: Nu, vreo şase luni, fiind, de fapt, mai tot timpul la Bucureşti. De altminteri, întreaga echipă a TIFF-ului este bucureşteană.