Joc video online interzis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Joc video online interzis

Monden 20 Aprilie 2010 / 00:00 437 accesări

Guvernul argentinian a anunţat interzicerea unui joc video online japonez, numit Rapelay, în care utilizatorul este incitat să comită delicte sexuale, imitând decizia luată anul trecut de distribuitorul american Amazon.com. “Este vorba, în mod evident, de apologia mai multor delicte, iar vânzarea şi distribuirea sa se pedepseşte cu patru până la şase luni de închisoare”, informează autorităţile argentiniene. În acest joc, al cărui titlu face referire la viol (rape, în limba engleză), un bărbat recent ieşit din închisoare decide să abuzeze sexual o adolescentă, care înaintează o plângere împotriva sa. De asemenea, bărbatul abuzează şi de mama şi de sora de 12 ani a adolescentei. “Este vorba de o apologie evidentă a abuzului sexual, a violului integrităţii sexuale, a torturii, a discriminării femeilor şi a pederastiei”, a declarat Juio Alak, ministrul argentininan al Justiţiei. Oficialul de la Buenos Aires a mai adăugat că vor fi luate toate măsurile pentru împiedicarea intrării acestui joc în ţară. Furnizorii de servicii de Internet vor fi informaţi despre sancţiunile penale pe care le riscă dacă nu vor restricţiona accesul la acest joc.

Anul trecut, Amazon.com a retras ofertele pentru acest joc video online, realizat în 2006, de compania Illusion, care are sediul în Japonia. Acest joc a fost introdus pe piaţa americană de un vânzător specializat în conţinuturi hentai (animaţii pornografice sau obscene). Pe site-ul companiei Illusion se specifică faptul că produsele sale sunt destinate exclusiv pieţei nipone. După decizia Amazon de a retrage acest produs de pe platforma sa, un purtător de cuvânt al Illusion a declarat că produsele pe care le realizează sunt exclusiv pentru Japonia, deoarece pe alte pieţe există probleme privind autorizaţiile.

Taguri articol


12