Tot ce se întâmplă la Cluj, în fieful lui Emil Boc, este pe jumătate adevărat şi pe jumătate pus la cale, în mod demonstrativ, cu scopuri electorale. Adică este un fel de joc de-a corupţia şi de-a justiţia, ca să vadă alegătorii că PDL-ul are capacitatea de „autocurăţare şi regenerare”, aşa cum s-a exprimat Ioan Oltean, într-o limbă de lemn portocalie, deşi partidul nu este scutit de uscături, vezi Doamne, ca orice pădure...

Mai întâi, vicepreşedintele PDL se preface că uită un amănunt „ecologic”: într-o pădure adevărată, putregaiul şi uscăturile se taie din rădăcină, pentru a salva restul. Dar ecologia nu seamănă cu politica, deoarece, dacă ar fi aşa şi o asemenea regulă s-ar aplica actualei puteri, ea ar rămâne fără cap, mâini şi picioare, pardon de metafora cam canibalistică! Mai apoi, vine singura parte 100% adevărată a celor ce se petrec la Cluj, anume faptul că administraţia locală portocalie, în orice loc din ţară, este coruptă şi pusă pe căpătuială rapidă, pe ultima sută de metri.

Abia în al treilea rând, apare în peisajul public scenariul cu justiţia care îşi face treaba şi partidul ce se „curăţă” singur, la propriu, dar şi la figurat, dacă pricepeţi ironia... Corectarea imaginii publice a PDL-ului trebuia începută cu un exemplu tare, în forţă. Dar cu cine să începi, când toţi fură de îngheaţă apele? Desigur, cu fieful preşedintelui de partid, ca să arăţi forţa de „regenerare”!

Restul, parafrazândul pe regretatul poet Marin Sorescu, dacă tot trebuiau să poarte un nume, au fost botezate „jocul de-a corupţia şi justiţia”...