Probabil pentru ca omenirea să nu-şi uite momentele de rătăcire, istoria numerotează şi olimpiadele care nu s-au desfăşurat din cauza războaielor. Astfel, ediţia a XII-a, din 1940, trebuia să aibă loc la Tokyo, dar japonezii tocmai erau ocupaţi cu invadarea Chinei. S-a propus varianta Helsinki, însă şi aceasta a căzut: izbucnise marea conflagraţie mondială! Din acest motiv, n-a putut avea loc nici ediţia a XIII-a, programată pentru 1944, la Londra. Capitala britanică primeşte, însă, la concurenţă cu Lausanne şi patru metropele nord-americane (Baltimore, Los Angeles, Philadelphia şi Minneapolis), dreptul de a organiza ediţia de după ultimul (vorba poetului, “ultimul să fie!”) război mondial. Au participat 4.104 sportivi (390 femei) din 59 de ţări, competiţia avînd loc în perioada 29 iulie - 14 august. Au absentat ţările învinse în război, printre care şi România. Deschiderea a fost onorată de regele George al VI-lea. A fost prima ediţie transmisă de televiziune în sistem clasic (home TV), alte premiere constînd în acordarea de diplome primilor şase clasaţi în fiecare probă şi apariţia probei de canoe (feminin), greutate şi lungime. Doi campioni ai ediţiei precedente, desfăşurate cu... 12 ani înainte, şi-au păstrat titlurile: unguroaica Ilona Elek-Schacherer, ajunsă la 41 ani (floretă) şi cehul Felix-Jan Brzak (canoe 2), în timp ce Dorothy Odom-Tyler pierde pentru a doua oară aurul la înălţime! Nord-americanul Bob Mathias, născut pe 7 noiembrie 1930, devine cei mai tînăr atlet medaliat cu aur, la doar patru luni după ce “se apucase” de sport, în proba probelor, decatlonul. Ungurul Takacs Karoly, un valoros pistolar înaintea războiului, devine campion la Londra, deşi, între timp, îşi pierduse braţul drept, trăgînd acum cu cel stîng! A fost olimpiada deplinei afirmări pentru franţuzoaica Micheline Ostermeyer, prima atletă care a cîştigat două probe la aceeaşi ediţie: greutatea şi discul (a fost medaliată şi la înălţime, cu bronz)! Micheline a abandonat sportul în 1951 (a fost şi internaţională la baschet), pentru a deveni o faimoasă pianistă!

Dar “emblema” acestor jocuri a fost olandeza Francina Elsje “Fanny” Blankers-Koen! După ce, cu 12 ani înainte, la Berlin, ocupase doar un loc V la ştafeta 4x100 m şi un loc VI la înălţime, Fanny, căsătorită între timp cu antrenorul ei, şi mamă a trei copii, a devenit marea vedetă a ediţiei londoneze, cîştigînd patru medalii de aur (100 m, 200 m, 4x100 m şi 80 m garduri). Dacă programul i-ar fi permis, ar fi fost pe podium şi în probele de lungime şi înălţime, unde deţinea recorduri mondiale!