Jocurile video violente ne fac insensibili la durerea altora

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jocurile video violente ne fac insensibili la durerea altora

Monden 21 Februarie 2009 / 00:00 502 accesări

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani din cadrul universităţilor din Michigan şi Iowa, jocurile video şi filmele violente îi determină pe consumatori să fie mai insensibili la suferinţa celorlaţi. Un eşantion de 320 de studenţi, împărţiţi în două grupe, au fost testaţi după ce au jucat timp de 20 de minute un joc video violent, în timp ce alţi studenţi au jucat alt fel de jocuri, non-violente. Cîteva minute după terminarea jocurilor, ambele grupe au fost martorele unui conflict violent, din care nu auzeau decît zgomote şi, la finalul căruia, unul dintre protagonişti era îndurerat şi plîngea. Studenţii care au jucat jocurile violente au avut nevoie de mai mult timp pînă să acorde atenţie şi ajutor victimei - 73 de secunde - comparativ cu celălalt grup, care au reacţionat aproape imediat - 16 secunde. O parte dintre cei care au jucat jocurile violente nici măcar nu au observat conflictul.

În cadrul unui alt studiu, 162 de tineri au fost puşi faţă în faţă cu o femeie, prezentată ca fiind rănită. Jumătate dintre tineri urmăriseră anterior o secvenţă violentă dintr-un film, în timp restul ieşiseră din sală la secvenţa respectivă. Persoanele care nu au asistat la scena violentă au dedicat 26% din timpul pe care îl aveau pentru a o ajuta pe femeia rănită. Potrivit cercetătorilor, expunerea la conţinuturi şi jocuri violente determină o desensibilizare psihologică, încetinind ritmul cardiac şi conductibilitatea elctrică a pielii în timpul vizionării uneor scene violente sau la scurt timp după.

Taguri articol


12