Actriţa americană Jodie Foster va primi, pe 13 ianuarie, prestigiosul premiu Cecil B. DeMille, pentru întreaga activitate cinematografică, cu ocazia galei de decernare a Globurilor de Aur. Cu 40 de ani de carieră, actriţa ajunsă la 49 de ani, câştigătoare a unui Oscar şi a unui Glob de Aur în 1991, pentru rolul din celebrul film ”Silence of the Lambs / Tăcerea mieilor”, se alătură astfel unor nume celebre din istoria cinematografiei, precum Steven Spielberg, Al Pacino, Judy Garland, Harrison Ford, Walt Disney, Frank Sinatra, Bette Davis, Lucille Ball sau Morgan Freeman. ”Jodie Foster este o personalitate multifaţetată a cinematografiei, care a cunoscut şi care va continua să cunoască un succes extraordinar de-a lungul carierei sale”, susţine Aida Takla O\'Reilly, preşedintele Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (HFPA), care decernează premiile Globul de Aur. Cel mai nou film în care poate fi urmărită Jodie Foster este ”Carnage”, semnat de Roman Polanski.