Johnny Depp va juca din nou rolul lui Jack Sparrow, în cel de-al patrulea film din seria Piraţii din Caraibe, au anunţat reprezentanţii Walt Disney, adăugînd că actorul american a semnat pentru încă alte două producţii ale studioului. În afară de rolul din noul film al francizei de succes Piraţii din Caraibe, Johnny Depp a mai semnat pentru partitura Tonto din filmul “The Lone Ranger”, produs de Jerry Bruckheimer şi pentru cea a Pălărierului Nebun din viitoarea producţie Disney, “Alice în Ţara Minunilor”.
Ştirea a fost făcută publică în cadrul unei conferinţe de presă a studiourilor Disney, care a avut loc miercuri, la Kodak Theatre din Los Angeles. Printre proiectele din viitorul apropiat ale studiourilor Disney se numără drama poliţistă “The Dead”, o nouă colaborare dintre Miramax şi Helen Mirren, după “Regina”, care i-a adus un premiu Oscar actriţei. Preşedintele Miramax, Daniel Battsek a anunţat că Helen Mirren va juca rolul unui agent al Mossad-ului în Berlinul de după cel de-al Doilea Război Mondial. Regizorul peliculei, care va intra în producţie la începutul lui 2009, este John Madden. Preşedintele studiourilor Walt Disney, Dick Cook, a declarat că Disney pregăteşte un al treilea film din seria Comoara Naţională, sub bagheta lui Bruckheimer, cu Nicolas Cage în rol principal. De asemenea, vedeta TV Oprah Winfrey s-a alăturat distribuţiei filmului de animaţie “The Princess and The Frog”. Oprah Winfrey îşi va împrumuta vocea mamei prinţesei Tiana, a cărei voce aparţine actriţei Anika Noni Rose. Filmul va avea premiera pe 25 decembrie 2009.
La aceeaşi conferinţă, Jim Carrey şi Robert Zemeckis au fost prezenţi pentru a promova filmul “A Christmas Carol”, care va avea premiera în iarna lui 2009. Jim Carrey joacă în şapte roluri în acest film. De asemenea, Sandra Bullock a vorbit despre premiera din 19 iunie 2009 a comediei romantice “The Proposal”, iar Dwayne Johnson a prezentat “The Race to Witch Mountain”, care va intra în cinematografe pe 13 martie. Totodată, a fost anunţată premiera musicalului “High School Musical 3: Senior Year”, care va avea loc pe 24 octombrie şi a producţiei “Hannah Montana: The Movie”, programată pentru lansare pe 1 mai 2009.