A 13-a ediţie a Campionatului European de handbal feminin, programată în perioada 29 noiembrie - 16 decembrie, în Franţa, începe joi seară, la ora 22.00, cu întâlnirea Franţa - Rusia (în direct la TVR HD). Componenţa grupelor - Grupa A: Serbia, Polonia, Danemarca, Suedia; Grupa B: Franţa, Rusia, Muntenegru, Slovenia; Grupa C: Ungaria, Olanda, Spania, Croaţia; Grupa D: România, Cehia, Norvegia, Germania.
Reprezentativa României va susţine primul meci în Grupa D chiar de Ziua Naţională, cu ocazia Centenarului, în compania Cehiei, sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 19.00. Handbalistele tricolore au plecat joi dimineaţă spre Brest, unde va disputa partidele din grupă. Următoarele două confruntări sunt cu Germania (luni, 3 decembrie, ora 19.00) şi cu Norvegia (miercuri. 5 decembrie, ora 22.00).
Lotul României pentru turneul final din Franţa este următorul - portari: Denisa Dedu şi Yuliya Dumanska; extreme dreapta: Laura Chiper şi Aneta Udriştioiu; interi dreapta: Ana Maria Dragut şi Melinda Geiger; centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Mădălina Zamfirescu; pivoţi: Crina Pintea, Daniela Raţiu şi Raluca Băcăoanu; interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu şi Andreea Polocoşer; extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei şi Cristina Florică.
„Îmi doresc să ajung cât mai departe cu echipa naţională în turneu. Sper că unitatea de grup va fi punctul forte al echipei. Toate gândurile noastre sunt la primul meci, cu Cehia. Un pas înainte faţă de ultimul Campionat European ar fi semifinalele, ar fi extraordinar pentru noi. Vrem să oferim bucuria unei ţări întregi şi să câştigăm cu Cehia”, a declarat Cristina Neagu. România are în palmares o medalie europeană de bronz, obţinută în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5. Obiectivul formaţiei noastre la EURO 2018 este clasarea pe unul din locurile 1-6, a anunţat Cristina Vărzaru, secretar general al Federaţiei Române de Handbal.
Competiţia din Franţa se desfăşoară în patru oraşe, Nantes, Nancy, Montbéliard şi Brest, cu fazele superioare programate la Nantes şi Nancy, iar finala va avea loc la Paris, la 16 decembrie. Meciurile de la turneul final vor fi transmise în direct la TVR 1 şi TVR HD.
România va mai fi reprezentată la CE 2018 şi de cuplul de arbitre Cristina Năstase - Simona Raluca Stancu.
Programul partidelor din weekend - vineri, 30 noiembrie, ora 19.00: Serbia - Polonia (TVR HD)
ora 21.00: Muntenegru - Slovenia (TVR HD)
ora 22.00: Danemarca - Suedia (TVR HD)
Sâmbătă, 1 decembrie, ora 16.00: Norvegia - Germania (TVR HD)
ora 16.00: Ungaria - Olanda
ora 19.00: ROMÂNIA - Cehia (TVR 1 şi TVR HD)
ora 19.00: Spania - Croaţia
Duminică, 2 decembrie, ora 16.00: Slovenia - Franţa (TVR HD)
Ora 16.00: Polonia - Danemarca
ora 19.00: Suedia - Serbia (înregistrat, ora 20.30, TVR HD)
ora 19.00: Rusia - Muntenegru (TVR HD)