Cu siguranţă serialul de mare succes „Two and a Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate” nu este de bun augur protagoniştilor săi, Charlie Sheen şi Jon Cryer. Cunoscut publicului autohton pentru rolul fratelui prostănac al lui Charlie Sheen, Jon Cryer a primit repetate ameninţări cu moartea de la mijlocul lunii ianuarie, motiv pentru care filmările serialului au fost amânate. Potrivit presei de peste Ocean, în spatele acestui gest s-ar afla nimeni alta decât prima soţie a actorului. Jon Cryer a fost căsătorit cu Sarah Trigger timp de cinci ani, din 1999 până în 2004. Cei doi au împreună un fiu, Charlie Austin. Lupta pentru custodia micuţului este, de altfel, motivul principal al actualelor certuri dintre Jon Cryer şi fosta lui nevastă, totul culminând cu ameninţarea cu moartea. Actorul a contactat deja FBI-ul în acest sens, susţinând sus şi tare că Sarah Trigger a angajat un asasin plătit pentru a-l ucide. În acelaşi timp, filmările pentru următorul episod din „Two and a Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate” au fost reluate pentru prima dată în istoria de şase ani a serialului, fără public. FBI a demarat ancheta şi, până acum, nu există nicio dovadă incriminatorie. Ironia sorţii este însă alta. Numele de fată al fostei neveste a lui Jon Cryer este Trigger, în traducere trăgaci...