Conducerea CVM Tomis Constanţa s-a mişcat foarte repede şi a anunţat vineri înlocuitorul lui Martin Stoev în funcţia de antrenor principal al echipei. Acesta va fi Jorge Cannestracci, care va reveni la echipă după patru ani şi jumătate. Ca antrenor principal la CVM Tomis, Cannestracci a câştigat primul titlu de campioană naţională pentru formaţia de la ţărmul mării, în sezonul 2006-2007.
„Este o situaţie inedită pentru clubul nostru, la care nu ne-am fi gândit nici în cele mai urâte vise. Viaţa merge însă înainte şi trebuie să găsim soluţii pentru a ne atinge obiectivele: câştigarea campionatului, câştigarea Cupei României şi calificarea în finala Cupei Challenge. A fost numit ca antrenor Jorge Cannestracci, cel cu care Tomis a obţinut primul titlu naţional şi în care avem încredere deplină. Secund va fi Răzvan Parpală, un constănţean, produs al echipei noastre, pe care trebuie şi noi să-l ajutăm să crească în profesia de antrenor”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis. „Cu el (n.r. - Cannestracci) vom pregăti meciul de miercuri, cu Maccabi, pentru că la meciul cu CSM nu va ajunge. Este un antrenor foarte bun, mi-a plăcut să lucrez cu el şi cred că va face o treabă bună aici, la Constanţa. A făcut atunci şi cred că va face şi în continuare”, a spus Radu Began, căpitanul echipei constănţene. Serhan Cadâr a mai anunţat că la Tomis va reveni libero-ul venezuelean Joel Alexander Silva Pantoja, care a mai jucat pentru echipa constănţeană în primele două etape ale acestui campionat.
Jorge Frederico Cannestracci are 50 de ani şi s-a născut în Buenos Aires. Fost internaţional argentinian, a jucat pe postul de coordonator, la echipe din Argentina (1977-1982), Spania (1982-1983) şi Italia (1983-1997). Şi-a început cariera de antrenor în 1995, pregătind mai multe echipe din campionatul italian (Serie A2 şi Serie B1). În campionatul 2006-2007, a reuşit să câştige titlul naţional şi Cupa României cu Tomis Constanţa. Până în noiembrie anul trecut, argentinianul a fost antrenor principal în Serie A2, la NGM Mobile Santa Croce.