Peste 10.000 de angajaţi ai Serviciilor de Ambulanţă din ţară au intrat ieri în grevă, pe o perioadă nedeterminată, însă fără a afecta activitatea medicală de urgenţă. „Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” a hotărât ca, începând cu 31 mai 2010, ora 10.00, să declanşeze Protestul Naţional, care se va desfăşura după un plan bine stabilit şi care a fost comunicat la toate organizaţiile de sindicat din Serviciile Publice de Ambulanţă, cât şi Ministerului Sănătăţii”, se arată într-un comunicat al Federaţiei. Angajaţii şi-au exprimat nemulţumirile, prin semnătură, împotriva măsurilor austere propuse şi susţinute de Guvern în Acord cu Fondul Monetar Internaţional. „Am organizat mitinguri atât în incinta staţiei centrale a serviciului de ambulanţă, cât şi în substaţiile din judeţ”, a declarat liderul Sindicatului “Ambulanţa 2006” Constanţa, Marian Albu. Liderul Sindicatului şoferilor din Ambulanţa Constanţa, Marian Şarpe, le-a cerut guvernanţilor „să plece şi să-i lase pe alţii mai competenţi să conducă ţara dacă ei nu sunt în stare”. Timp de trei minute sirenele au vuit arătând disperarea angajaţilor, salariaţii scandând lozinci precum: „Jos Guvernul!”, „Mincinoşii!” sau „Hoţii!”.
ŞI ÎN SPITALE. Tot ieri, salariaţii în halate albe din toate unităţile sanitare din judeţul Constanţa, dar nu numai, au protestat, de asemenea, faţă de măsurile Guvernului Boc. Liderul Sindicatului „Sanitas”, filiala Constanţa, Nicolae Manea, aflat în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, alături de peste o sută de sindicalişti, a declarat că oamenii sunt extrem de nemulţumiţi şi astfel vor trage un semnal de alarmă. Pe rând, au fost citite toate doleanţele salariaţilor din sănătate.
URĂRI PREMIERULUI BOC. „Să dea Dumnezeu să aibă nevoie de ambulanţă, să locuiască la etajul X şi să fie transportat pe scări de mine (angajat de 60 de ani - n.r.). „Să-l ia dracu’!”, „Să trăiască el măcar câteva zile cu lefurile noastre...”, „Să vină ei în spital şi să le spună pacienţilor că trebuie să-şi cumpere totul pentru a putea să fie trataţi”
MEDICI SOLIDARI. Medicii constănţeni s-au alăturat ieri protestatarilor. Liderul sindicatului medicilor, prof. univ. dr. Vasile Sârbu, şeful Clinicii de Chirurgie II, din cadrul SCJU, a declarat că oamenii au ajuns să se teamă să mai vină la spital pentru că au aflat de situaţia dezastruoasă din Sănătate. Înainte de acţiunile de protest, Colegiul Medicilor din România (CMR) a anunţat că vor fi asigurate doar urgenţele, iar celelalte intervenţii medicale vor fi reprogramate. „Colegiul Medicilor, care nu are dreptul prin lege la activităţi sindicale şi patronale, şi-a manifestat susţinerea acestor mişcări revendicative. Am solicitat în mod expres deputaţilor, parlamentarilor-medici, că au de ales în acest moment dificil: credinţa faţă de partid sau ataşamentul faţă de pacienţi şi corpul medical. Nu putem să fim alături de cei care, lipsiţi de credibilitate în acest moment, vor să sărăcească întreaga populaţie”, spune preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Ieri, la Ambulanţă, activităţile suspendate pe perioada protestului au fost: eliberări de certificate de deces, externări, transporturile sanitare neasistate efectuate cu ambulanţe de tip a 1 şi a 2, iar spitalele au tratat doar cazurile de urgenţă.