Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, ieri, un apel public către „gruparea Băsescu - Udrea - Boc”, să nu încerce desfiinţarea sectoarelor Capitalei. În acest sens, organizaţia PNL Bucureşti a adoptat o rezoluţie, asumată de liderul liberal, care a anunţat că o va promova în conducerea formaţiunii. „Cer primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să abandoneze politica struţului în acest domeniu şi să vină alături de noi în acest demers. Vom face tot ceea ce depinde de noi ca bucureştenii să aibă ultimul cuvânt în cadrul unui referendum local”, a afirmat Crin Antonescu. El i-a amintit, cu acest prilej, edilului general, că a câştigat Primăria Capitalei cu sprijinul liberalilor şi cu un program care prevedea mai multă autonomie locală. „Somăm PDL să abandoneze proiectul de transformare a Capitalei într-o feudă”, a declarat Crin Antonescu. „Vorbim aici de o clientelă politică pestriţă, de la rechinii imobiliari binecunoscuţi. Toţi sunt astăzi, într-o formă sau alta, legaţi de campania pe care, în mod neruşinat, Elena Udrea a numit-o „Bucureştiul meu”. Aşa se explică şi repoziţionarea doamnei Udrea ca preşedinte al PDL Bucureşti şi teatrul pe care îl joacă, în scopul de a crea un profil de candidat la Primăria Generală. Se folosesc toate mijloacele pe care această grupare le are la dispoziţie, inclusiv încălcarea spiritului legilor ţării şi a principiilor care stau la baza administraţiei locale din toată Uniunea Europeană”, a susţinut Antonescu.