Au mai rămas doar câteva săptămâni până la sărbătorile de iarnă, iar afaceriştii s-au mobilizat, pe ultima sută de metri, pentru a-şi îngroşa veniturile. Având în vedere contextul, poliţiştii de frontieră şi vameşii constănţeni au înăsprit controalele pentru a opri importurile de jucării contrafăcute, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În doar câteva zile, autorităţile au descoperit în Portul Constanţa 11 containere încărcate cu viitoare „cadouri”, în valoare de peste cinci milioane de lei. Joi, oamenii legii au verificat nu mai puţin de cinci containere care prezentau suspiciuni. Ele veneau din China şi ar fi trebuit să ajungă la firme din Bucureşti şi Ilfov. În urma acţiunilor, poliţiştii au găsit peste 10.000 de jucării (păpuşi, seturi de jucării din plastic, jucării de pluş), dar şi alte bunuri, respectiv pijamale pentru copii, figurine magnetice sau pungi din plastic, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute. Oamenii legii spun că valoarea mărfurilor s-ar ridica la suma de 1.969.200 lei dacă ar fi vândute pe piaţă la preţurile produselor originale. Bunurile, care purtau însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, au fost confiscate de lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale importatoare, cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, respectiv folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală.
MAŞINUŢE ŞI PĂPUŞI La sfârşitul săptămânii trecute, Garda de Coastă a verificat amănunţit şase containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale din Bucureşti, Ilfov şi Suceava. În urma verificărilor, au fost descoperite 122.164 de jucării, respectiv păpuşi, jocuri Lego, cărţi de joc, maşinuţe din fier şi maşinuţe cu radiotelecomandă, şi articole diverse, respectiv aparate de gimnastică, oale electrice pentru gătit, aparate medicale şi lenjerie intimă pentru copii, bunuri despre care există suspiciuni că ar contrafăcute. Poliţiştii de frontieră spun că, dacă aceste produse ar fi ajuns pe piaţă, valoarea lor s-ar fi ridicat la suma totală de 3.252.000 lei.