Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit vineri, în jurul prânzului, în Portul Constanţa Sud - Agigea, jucării contrafăcute în valoare totală de 735.000 de lei. Oamenii legii spun că au verificat un container sosit din China pe adresa unei firme din Bucureşti. În urma controlului, aceştia au descoperit aproape 7.800 de păpuşi şi piane din plastic despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute. Valoarea bunurilor respective s-ar fi ridicat la suma de 735.000 de lei dacă ar fi fost vândute pe piaţă la preţul produselor originale. Mărfurile purtau însemnele distinctive ale unei firme cunoscute. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean bulgar, în vârstă de 37 ani, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.