Vameşii constănţeni au descoperit, vineri dimineaţă, într-un container sosit din China, jucării susceptibile a fi contrafăcute în valoare de câteva zeci de mii de euro. Lucrătorii din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea spun că, în baza analizei de risc, au selectat pentru un control amănunţit un container sosit din China care avea ca destinaţie finală o societate comercială cu sediul în Bucureşti. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit maşinuţe cu acumulator pentru copii inscripţionate „BMW“ şi „Jaguar“, susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 83.000 euro. Conform prevederilor legale privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. (F.C.)