Vameşii constănţeni au descoperit într-un container sosit din China aproape 15.000 de jucării susceptibile a fi contrafăcute. Reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea spun că, acţionând în baza analizei de risc, au selectat, luni dimineaţă, în vederea efectuării unui control amănunţit, un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în judeţul Ilfov. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta era încărcat cu 2.400 jucării Hello Kitty şi 12.250 jucării Disney, articole susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 98.000 de euro. Conform prevederilor legale privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. (F.C.)