Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au întreprins o serie de controale, în această perioadă, la agenţii economici care comercializează jucării şi produse textile, precum şi articole de încălţăminte pentru copii, aceste produse fiind la mare căutare în preajma sărbătorilor. Comisarul şef al CJPC Constanţa, Dionisie Culeţu, a declarat că au fost controlaţi 21 de agenţi economici care vând jucării, fiind verificate 1.858 de bucăţi de jucări diverse (maşinuţe, jucării din pluş, păpuşi, tamburine), iar la 776 de jucării au fost constatate abateri de la prevederile legale, printre care lipsa informaţiilor privind denumirea importatorului şi adresa acestuia, lipsa indicaţiilor de utilizare şi avertismente, lipsa traducerii în limba română a indicaţiilor de utilizare şi a precizărilor însoţitoare. “Pentru deficienţele constatate, au fost oprite temporar până la eliminarea deficienţelor constatate 776 de jucării diverse în valoare de 11.284 de lei şi au fost aplicate 17 amenzi în valoare totală de 32.000 de lei”, a spus Culeţu. De asemenea, au mai fost verificate 550 de bucăţi de produse textile şi articole de încălţăminte de la 14 operatori economici, fiind oprite de la comercializare 198 de produse diverse, în valoare de 5.637 de lei. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 amenzi în valoare de 11.200 de lei şi un avertisment. Inspectorii CJPC au descoperit, în urma controalelor, şi treninguri, pulovere, tricouri, hanorace şi bluze fără traducerea elementelor de caracterizare în limba română, geci la care lipsea eticheta privind compoziţia fibroasă pentru căptuşeală. Specialiştii CJPC au atras atenţia că multe dintre produsele ce au fost retrase de la consum ar fi putut accidenta şi chiar omorî copiii, prin înghiţirea unor jucării sau strangularea cu şnururile de la unele produse textile. Astfel, ei recomandă ca înainte de a cumpăra o jucărie sau o hăinuţă să se ia toate măsurile de precauţie. “Cumpăraţi jucăriile din locuri autorizate şi magazine specializate; verificaţi existenţa marcajului CE care certifică produsul ca fiind sigur; alegeţi jucăria specifică vârstei copilului; evitaţi să achiziţionaţi jucării cu componente mici, care pot fi înghiţite producând sufocarea sau care pot fi introduse în nas sau urechi de către bebeluşi; materialele de umplutură din jucăriile moi pot cauza sufocarea copiilor mici”, sunt doar câteva din atenţionările inspectorilor CJPC Constanţa.