Jucăriile lui Manafu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Jucăriile lui Manafu

Politică 22 Iulie 2009 / 00:00 581 accesări

Zilele trecute am asistat la o nouă comedie pedelistă. Ionel Manafu şi-a dat demisia din Biroul Permanent Judeţean al PD-L Constanţa, după care, trezit la realitate, a revenit la sentimente mai bune. Constat că, în ultima vreme, în partidul amintit, a crescut numărul de indivizi care se supără foarte repede pe sat! În aceste condiţii, este vizibil faptul că demisia reprezintă o formă de protest a celor care nu se simt confortabil în anumite funcţii. Sigur, cei mai mulţi demisionari provin din pătura activiştilor nemulţumiţi că au rămas pe tuşă. E suficient să ne uităm în urmă pe tronsonul evenimentelor generate de împărţirea posturilor de conducere din teritoriu. Am mai vorbit, la această rubrică, despre nesfîrşitele bătălii pentru funcţii din interiorul organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa. Au fost şi alţii care au ameninţat cu demisia, fie în gura mare, fie pe la colţuri, pe şoptite. Conducerea partidului nu s-a înmuiat prea repede. La acest capitol, trebuie să recunosc, este meritul lui Mircea Banias, care, în calitatea sa de lider de partid, nu s-a pierdut cu firea… Cu toate că, la un moment dat, a fost la un pas de a se confrunta cu cîteva demisii importante. Ca unul care cunosc bine toată această poveste, consider că, dintre toţi prezumtivii demisionari, cel mai îndreptăţit să facă acest pas ar fi fost Nae Negrea. Ca vechi şi eficient membru de partid, domnul Negrea a fost marginalizat de conducerea de partid, fiindu-i refuzate absolut toate cererile. I s-a blocat drumul către SC Neptun-Olimp, în ciuda faptului că are o experienţă bogată în turism. A fost scos din schema Şantierului Naval 2 Mai şi doar plimbat prin faţa SC Oil Terminal, unde ar fi trebuit să ocupe un loc în Consiliul de Administraţie. Cea mai dureroasă nedreptate ţine de înlăturarea sa brutală de la conducerea PD-L Mangalia. Fără o motivaţie serioasă, ci doar pentru a i se face loc lui Zanfir Iorguş, pe atunci, proaspăt fugar din PSD! Este greu de înţeles raţionamentul celor care s-au grăbit să lase organizaţia amintită pe mîna unui traseist politic! Deşi a fost călcat în picioare, inclusiv de unii şefi de la centru, pe care Negrea i-a ajutat în momentele de restrişte şi jale, domnia sa a mers mai departe, ajutîndu-şi partidul. Într-un contrast evident cu colegul său de la Mangalia, Ionel Manafu şi-a luat jucăriile şi a plecat pe motiv că nu i-a convenit organigrama de la Oil Terminal! Sigur, a revenit asupra deciziei de a demisiona din BPJ, aducîndu-şi jucăriile înapoi, dar maniera în care a acţionat îl plasează într-un evident con de umbră. Domnul Manafu spune că nu este adeptul intervenţiei politicului în plan profesional, dar faptele sale îl contrazic. Demisia lui Manafu nu a avut nicio legătură cu Prefectura, cum se spune, folosindu-se un termen care a stat multă vreme în coasta lui Ion Iliescu. Chiar dacă dumnealui consideră că este unicul specialist petrolist din această parte a mapamondului, trebuia să-şi satisfacă orgoliile profesionale în interiorul companiei amintite. Nu se cade să foloseşti partidul pe post de buldog într-o dispută de acest gen. Ba, dimpotrivă, cred că astfel de acţiuni ar trebui sancţionate într-un fel. Se prea poate ca jocul de-a demisia să nu fi fost rodul unor mofturi personale, cum am fost tentat să cred la prima vedere. E posibil să fi avut o ţintă precisă - amplificarea presiunilor asupra lui Vasile Miu, care, în cele din urmă, a fost obligat să demisioneze! Pentru Miu, care l-a ajutat pe Manafu în anumite privinţe, este sfîntă morala proverbului care spune că facerea de bine… Revenind la actul demisiei, susţin în continuare că Ionel Manafu a dat dovadă de o crasă lipsă de maturitate politică. De altfel, chiar dumnealui recunoaşte că a greşit sub impulsul nervilor, dar asta este o scuză mai mult decît puerilă. Din noianul gesturilor de acest gen, nu am reţinut nicio demisie de onoare. Nu numai la Constanţa, ci, în general, în PD-L. De atîta ţinut cu dinţii de scaun, doamna Ridzi era la un pas să rămînă fără dantură!

Taguri articol


12