Jucător străin naturalizat pentru naționala de futsal a României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal în sală

Jucător străin naturalizat pentru naționala de futsal a României

Sport 16 Februarie 2016 / 16:53 659 accesări
Paulo Ferreira a devenit în 2015 campion al României cu City'Us Tîrgu Mureș

Paulo Ferreira a devenit în 2015 campion al României cu City'Us Tîrgu Mureș

Paulo Josue Letra Da Costa Ferreira (30 de ani), jucător al echipei de fotbal în sală City'Us Tîrgu Mureş, se află în cantonamentul naţionalei României, a anunțat site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Dosarul jucătorului portughez a fost înaintat la Ministerul Tineretului şi Sportului pe 12 februarie, iar din momentul în care va fi aprobat, Ferreira va deveni primul jucător străin naturalizat în futsalul românesc.

Cunoscut în lumea futsalului sub numele de Paulo Ferreira, jucătorul portughez a revenit la Tîrgu Mureș la începutul anului 2015, după ce mai evoluase pentru City'us în perioada 2007-2009, câștigând două Cupe ale României. Paulo Ferreira a mai jucat în cariera sa pentru echipele Coimbroes (Portugalia), Modicus Sandim (Portugalia), City'us Tîrgu-Mureș, Design Construct Brașov, Gestesa Guadalajara (Spania), Viseu (Portugalia), Operario Desportivo (Portugalia), Freixeiro (Portugalia), Lyon Footzik (Franța), Balticflora Teplice (Cehia) și Rio Ave (Portugalia).

Naţionala de futsal a României efectuează de luni până vineri un cantonament la Cheile Grădiştei. În cadrul stagiului de pregătire este programat și un meci amical cu Spicom Sfîntu Gheorghe, echipă care evoluează în Liga 1. Partida va avea loc joi, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Sfîntu Gheorghe.

Selecţionerul Robert Lupu a chemat 14 jucători pentru această acţiune a naţionalei: Vlad Iancu (Informatica Timişoara), Andrei Grigoraş (Spicom Sfîntu Gheorghe), Emanuel Moldovan (United Galați), Liviu Ruxandari (City'Us Tîrgu Mureș), Adrian Călugăreanu (Informatica Timişoara), Dumitru Mimi Stoica (City'Us Tîrgu Mureş), Paulo Josue Letra Da Costa Ferreira (City'Us Tîrgu Mureş), Radu Pisică (CSMS Iaşi), Vlăduţ Pavel (Spicom Sfîntu Gheorghe), Laszlo Szocs (KSE Odorheiu Secuiesc), Dragoş Popescu (Concordia Chiajna), Cristian Matei (Autobergamo Deva), Adrian Pînzaru (Autobergamo Deva), Narcis Cataramă (Autobergamo Deva).

Citește și:

Spania a devenit pentru a șaptea oară campioană europeană la futsal

Spania - Rusia este finala Futsal EURO 2016

Kazahstan a eliminat Italia, campioana europeană la futsal!

Arbitrul Bogdan Sorescu oficiază la EURO 2016



12